București: Pictorul Theodor Aman – carte de colorat pentru copii, vineri, 11 august, ora 12:00

Pictorul Theodor Aman

Carte de colorat pentru copii

Muzeul Municipiului București invită copiii cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani la evenimentul de lansare „Pictorul Theodor Aman – carte de colorat pentru copii”, desfășurat la Muzeul Theodor Aman în ziua de vineri, 11 august, ora 12:00.

Cartea de colorat dezvăluie într-o manieră prietenoasă și creativă detalii despre maestrul Theodor Aman, relatate de către fiica adoptivă a acestuia, soprana Zina de Nory. Volumul învăluie într-o poveste viața și activitățile artistului, punctând elementele importante prin diverse secțiuni de lucru.

Imaginile sunt realizate după opere ale artistului aflate în patrimoniul Muzeului Theodor Aman. Copiii vor avea ocazia să reinterpreteze creația pictorului și să se transpună în atmosfera tablourilor, colorând sau completând imaginile după propriile idei.

Publicația reprezintă o inițiativă inedită a Muzeului Municipiului București, care are darul de a apropia cei mai mici vizitatori de patrimoniul valoros al orașului. Iniţiativa face parte din strategia Muzeului Municipiului București de a familiariza copiii cu instituțiile de cultură, volumul fiind primul dintr-o serie dedicată publicului foarte tânăr.

Acest volum reprezintă atât o amintire plăcută a vizitei copiilor la Muzeul Aman, cât și un instrument de înțelegere a vieții unui artist special și de apropiere a copiilor de artă într-un mod plăcut, care le dezvoltă în același timp imaginația, atenția și abilitățile artistice.

Volumul „Pictorul Theodor Aman – carte de colorat pentru copii” a fost realizat de Editura MMB 2017, autori fiind: Angelica Iacob, Șef Serviciu Relații Publice, Marketing, Proiecte Cultruale la Muzeul Municipiului București, Ionica Tarău, specialist în educație, și Alexandra Zbuchea, expert în marketing muzeal.

Detalii: http://evenimente.muzeulbucurestiului.ro/calendarmmb/detail/541/1502442000000

Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

București: Concerte și spectacole la Muzeu Municipiului București – luna august

Concerte și spectacole la Muzeu Municipiului București – luna august

Muzeul Municipiului București vă invită să vă bucurați de muzică și artele spectacolului în spații care inspiră deopotrivă artiștii și spectatorii și creează contextul unui dialog puternic, sensibil, vibrant.

Spectacolele și concertele lunii august vă vor duce în Palatul Suțu, reședință aristocratică cu arhitectură în stil neo – gotic, scară monumentală și oglindă de Murano, în casa – atelier a artistului Theodor Aman, unde pot fi admirate tablourile sale și mobilierul sculptat, și în grădina Casei Filipescu – Cesianu, cel mai nou muzeu din structura Muzeului Municipiului București.

Prețul unui bilet este de 10 lei și include vizitarea gratuită, în termen de 30 de zile, a muzeului care găzduiește evenimentul.

Irina Movilă, protagonistă a spectacolelor de teatru, alături de actorul Marius Bodochi, declara pentru MMB: „La teatru, în sălile în care joc eu, din cauza distanței și a reflectoarelor foarte puternice, nu ai foarte des ocazia să vezi figura spectatorului. Deci, dintr-un anumit punct de vedere, mi se pre foarte frumos […] există o poezie și o energie a locului care potențează foarte mult ceea ce fac și asta îmi place foarte mult”.

În ceea ce privește concertele, acestea vor fi susținute de artiști titrați și formații cunoscute scenelor bucureștene, cu o gamă variată de instrumente și voci memorabile.

Programul spectacolelor care urmează în luna august 2017:

„Necuviință” – sâmbătă, 12 august, ora 20:30, la Casa Filipescu – Cesianu

Poezie veche de dragoste cu acompaniament muzical; cu actrița Irina Movilă, violoncelistul Andrei Cavassi și pianistul Cătălin Ene;

De la Baroc la Spectrul Clasic

De la Baroc la Spectrul Clasic

„De la Baroc la spectrul Clasic” – miercuri, 16 august, ora 19:00, la Palatul Suțu

Recital cu repertoriu care abordează muzica polifonică până la genul liric și al sonatei de tip clasic; cu: Maria Chifu – fagot, Olga Podobinschi – pian, Mihaela Pletea – soprană, Ciprian Ghiță – contrabas;

„Gânduri de seară” – vineri, 25 august, ora 20:00, la Muzeul Theodor Aman

Versuri de Eminescu însoțite de acorduri de Bach, Schumann și Haydn; cu actrița Irina Movilă și violoncelistul Dan Cavassi;

Seara de Vara

Seara de Vara

„Seară de vară” – duminică, 27 august, ora 19:30, la Muzeul Theodor Aman

Concert cu Arlinda Morava (soprană), Andreea Ștefănescu (vioară) și Bucharest Ladies Cvintet;

Lorena Sanda

Lorena Sanda

„Preludii inoportune ”– duminică, 27 august, ora 20:30, la Casa Filipescu – Cesianu

Recital de lirică universală, monoloage, momente comice și secvențe muzicale; cu actorii Irina Movilă și Marius Bodochi și soprana Lorena Sanda;

Irina Movila, Lorena Sanda, Marius Bodochi

Irina Movila, Lorena Sanda, Marius Bodochi

„Preludii inoportune” – joi, 31 august, ora 20:30, la Casa Filipescu – Cesianu

Recital de lirică universală, monoloage și momente comice, cu acompaniament muzical; cu actorii Irina Movilă și Marius Bodochi și saxofonistul Cristian Soleanu.

Detalii suplimentare privind spectacolele și concertele organziate la Muzeul Municipiului București: http://www.muzeulbucurestiului.ro/evenimente.html

Pentru a fi la curent cu programul evenimentelor săptămânale ale Muzeului Municipiului București, vă invităm să vă abonați la newsletter-ul muzeului: http://www.muzeulbucurestiului.ro/contact.html

Evenimente organizate de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

***

București: Ateliere pentru copii ale Asociației Da’DeCe la Noaptea Muzeelor

13174228_1192927727416539_230070825247952213_n

Asociația Da’DeCe vă aşteaptă la programe interactive pentru copii în curţile interioare ale Muzeului Național de Istorie a României și a Muzeului Theodor Aman, în ziua magică a muzeelor.

La Muzeul Național de Istorie a României vă aşteaptă programul La muzeu cu Regina de la ora 18.00 și ora 20.00, iar la Muzeul Theodor Aman programul De jur împrejur de la ora 14.00 și ora 16.00.

Programele sunt pentru copii de 5-9 ani şi sunt gratuite!

Mai multe detalii puteți vedea şi aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/dadece-la-noaptea-muzeelor/

Ne-am bucura dacă ați anunța aceste evenimente și vă așteptăm cu drag și pe dumneavoastră să participați!

Vă mulțumim,

Echipa Da’DeCe