București: Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 24 – 26 februarie 2017, la sărbătoarea tinereţii și a iubirii la români – Dragobetele

dragobete-2017

Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 24 – 26 februarie 2017, la sărbătoarea tinereţii și a iubirii la români – Dragobetele, eveniment ce face parte din programul cultural Sărbătorile Tinereţii.
Denumit în calendarul popular și ”Cap de primăvară”, de Dragobete ” întreaga natură renaște, păsările își caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia și iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii și se pregătea pentru venirea primăverii”.
Programul manifestării cuprinde activități pentru întreaga familie: teatru de umbre pentru cei mici, tradiții de Dragobete cu grupul de datini şi obiceiuri Cucii, din comuna Brăneşti, judeţul Ilfov, melodii de dor şi de dragoste interpretate de Sabrina Diacov – Liceul Iulia Haşdeu, prelucrări folclorice dăruite de grupul de muzică veche Muzodava – Ploiești – primul concert la Muzeul Satului, concurs de poezii de dragoste, hore strămoșești împreună cu Şcoala de dans românesc Larisa şi Marin Barbu.
În cele trei zile de sărbătoare, vă mai poftim să târguiţi cele mai frumoase creații ale meșterilor populari, mărţişoare speciale şi originale, dar şi produse din bucătăria tradiţională.
Maestrul de ceremonii – actorul Alexandru Nicolae Mihai!
Vizitatorii care îşi sărbătoresc onomastica – Draga, Drăguţa, Dragoş, Drăgan sau ziua de naștere – au acces gratuit în muzeu (cu buletinul la purtător!).
Îndrăgostiți-vă ca în fiecare an de Dragobete…. la Muzeul Satului!
Vineri și Sâmbătă, 24 – 25 februarie
9.00 – 17.00 Târg de Dragobete!
… să ne întâlnim cu meşterii populari şi creaţiile lor, să ne îndulcim cu cozonac, plăcinte şi turtă dulce şi să descoperim cele mai frumoase mărţişoare!
***
Duminică, 26 februarie
11.00 Te pup de Dragobete! – teatru…. de umbre!
(Sala Victor I. Popa)
Coordonator – Marius Luca
13.00 Bun venit… de Dragobete!
Deschiderea oficială
13.10 Tradiţii de Dragobete
(Scena Dumitra)
Cucii din Brăneşti… prin Muzeul Satului
Coordonator – prof. Ovidiu Sebe
13.30 Descântec de Dragobete
Recită – Narcisa Cristina Mihai
13.30 – 14.00 Cântece de primăvară – prelucrări folclorice
Grupul MUZODAVA
14.00 De dragul primăverii… melodii de dor şi de dragoste
Sabrina Diacov – Liceul Iulia Haşdeu, Bucureşti
14.20 Poezie de dragoste – concurs
14.30 – 15.00 Horă-n sat de….Dragobete!
Şcoala de dans românesc Larisa şi Marin Barbu
Prezintă – actorul Alexandru Nicolae Mihai
9.00 – 17.00 Târg de Dragobete!
… să ne întâlnim cu meşterii populari şi creaţiile lor, să ne îndulcim cu cozonac, plăcinte şi turtă dulce şi să descoperim cele mai frumoase mărţişoare!
Informaţii suplimentare:
Biroul Relaţii Publice
021. 317. 91. 03 / int. 178

București: Ateliere de teatru de umbre! la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”

16708563_1413364605372808_5020476747251491936_n

Ateliere de teatru de umbre!

Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” organizează, în perioada februarie – mai 2017, o serie de ateliere interactive pentru copii – povești altfel spuse – Teatru de umbre.

Copiii participă la un ghidaj tematic şi apoi la desfăşurarea unor poveşti inspirate din patrimoniul muzeului, dar şi din vieţile sfinţilor din calendarul creştin ortodox, folosind jocul de  umbre şi lumini, precum şi un scenariu adaptat de specialiştii muzeului  categoriilor de vârstă 6 – 12 ani.

Atelierul se desfăşoară în cadrul proiectului Teatru Muzeal – Teatru de umbre şi constă în șase module, ce vor avea loc în următoarele date:

La muzeul cu povești! (19 februarie)

Te pup de Dragobete! (26 februarie)

În luna lui Mărțișor (19 martie)

Floriile (9 aprilie)

Troiţa (7 mai)

Sf. Împărați Constantin și Elena (21 mai)

Moara (28 mai)

Folosind teatrul ca metodă de educaţie, la sfârşitul atelierului, copii vor fi capabili să îşi canalizeze atenţia asupra poveştii, să îşi stăpânească emoţiile, să folosească diferite intonaţii specifice personajelor şi să respecte rolul fiecăruia din echipă.

            Înscrierile se fac de luni până joi, între orele 10.00 – 15.00, la telefon 0724 331 741 sau  prin email programe.culturale@muzeul-satului.ro.

Durata unui atelier este de două ore, iar taxa de participare/atelier este de 10 lei.

 

Mai multe informaţii:

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Şos. Kiseleff, nr 28-30, sector 1 , Bucureşti

http://www.muzeul-satului.ro, Tel. 021 317 91 0, int 178, 143

Responsabil  proiect: Marius Luca – Tel. 0724 04 23 03

Înscrieri ateliere educative – Andreea Majuru – 0724 331 741

Biroul COMUNICARE, RELATII PUBLICE:

Iulia Grumăzescu – Director Comunicare, Pedagogie Muzeală

Andreea Nanciu – Comunicare si Relații Publice
Mihaela Șoltuz – Comunicare si Relații Publice

Telefon: 317. 91. 03/ interior 178
Șoseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, București

http://www.muzeul-satului.ro
https://www.facebook.com/pages/Muzeul-National-al-Satului-Dimitrie-Gusti/151598721549409?ref=hl

București: expoziție de Artă Persană și Artizanat Zilele Culturii Iraniene 10 – 19 februarie

16463426_1408434079199194_1497493286961079998_o

Expoziție de Artă Persană și Artizanat

Zilele Culturii Iraniene

10 – 19 februarie

Ambasada Republicii Islamice Iran și Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” vă invită vineri, 10 februarie, ora  14.30, Sala de Sticlă, Șoseaua Kiseleff nr. 30  la vernisajul expoziţiei de artă persană și artizanat organizată în cadrul amplului program Zilele Culturii Iraniene în România.

Expoziţia reuneşte o serie de tablouri ale renumitului pictor si miniaturist MAHMOUD FARSHCHIAN, ceramică și faianță, o colectie de reproduceri arheologice ale basoreliefurilor, capitelurilor si coloanelor de la Persepolis / Takht-e Jamshid (Tronul lui Jamshid), fosta capitala a Persiei Antice considerată în prezent de istorici și arheologi a opta minune a lumii antice, covoare persane lucrate manual și obiecte de artizanat – cu vânzare.

La vernisaj vor cuvânta E.S Dl. Hamid MOAYYER, d-na Conf. univ. dr. Paula POPOIU, precum și alți distinși invitați.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 10 – 19 februarie, de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

Mai multe informaţii:

Biroul Relaţii Publice

021 317 91 03 / int. 178

Biroul COMUNICARE, RELATII PUBLICE:

Iulia Grumăzescu – Director Comunicare, Pedagogie Muzeală

Andreea Nanciu – Comunicare si Relații Publice
Mihaela Șoltuz – Comunicare si Relații Publice

Telefon: 317. 91. 03/ interior 178
Șoseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, București

http://www.muzeul-satului.ro
https://www.facebook.com/pages/Muzeul-National-al-Satului-Dimitrie-Gusti/151598721549409?ref=hl

București: Călător prin tradiții de primăvară – ateliere de creativitate la Muzeul Satului, 18 februarie – 4 martie

calator-modificat

Călător prin tradiții de primăvară ateliere de creativitate
18 februarie – 4 martie   Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”
organizează în perioada 18 februarie – 4martie 2017, în fiecare sfârșit de săptămână, ateliere interactive dedicate copiilor şi elevilor, în cadrul proiectului educativ  Călător prin tradiții de primăvară. Cu ocazia sărbătorii Mărţişorului și a Zilei Femeii, copiii vor confecţiona, încadrul atelierelor de creaţie, mărţişoare și felicitări, cu scopul de a fiimplicaţi în activităţi care le stimulează creativitatea şi imaginaţia. Programul atelierelor:
– 18- 19.02.2017 – Atelier confecţionat mărţişoare – coordonator  Luminiţa Voica
– 18- 19.02.2017 – Atelier confecţionat felicitări  –  coordonator Simona Ivanciu
– 25 – 26.02.2017 –  Atelier confecţionat mărţişoare – coordonator Luminiţa Voica
– 25 – 26.02.2017 –  Atelier confecţionat felicitări –    coordonator Simona Ivanciu
– 04 – 05.03.2017 –  Atelier confecţionat mărţişoare – coordonator Luminiţa Voica
– 04 – 05.03.2017 – Atelier confecţionat felicitări  –  coordonator Simona Ivanciu
Înscrierile se fac începând cu data de 6 februarie 2016, înlimita locurilor disponibile,  prinemail: :
programe.culturale@muzeul-satului.ro,muzeulnationalal_satului@yahoo.com.  Atelierelese vor desfăşura în clădirea Arhondaric din Şos.Kiseleff nr. 28, începând cu orele 10.00.  Taxa de participare / atelier estede 15 ron / copil  şi se achită la casieria muzeului în ziuadesfăşurării atelierului.Numărul maxim de copii înscrişi este de 15 pentru fiecareatelier    Iulia Grumăzescu Director Comunicare, pedagogie muzeală    Biroul COMUNICARE, RELATII PUBLICE:
Iulia Grumăzescu – Director Comunicare, Pedagogie MuzealăAndreea Nanciu – Comunicare si Relații Publice
Mihaela Șoltuz – Comunicare si Relații PubliceTelefon: 317. 91. 03/ interior 178
Șoseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, București
http://www.muzeul-satului.ro
https://www.facebook.com/pages/Muzeul-National-al-Satului-Dimitrie-Gusti/151598721549409?ref=hl

București: expoziția GRĂIT-AU CERURILE ȘI PRIN OAMENII PĂMÂNTULUI

afisexpoafaprr

GRĂIT-AU CERURILE ȘI PRIN OAMENII PĂMÂNTULUI

**Fiecare popor stă pe umerii vremilor trecute**

Mihai Eminescu

Asociația Filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP în colaborare cu Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” și Universitatea Naţională de Arte București – Departamentul Artă Murală vă invită să participați, ca în fiecare iarnă, la o expoziție asemenea unei întâlniri de familie, după sărbători, în cadrul căreia vom povesti prin imagini căutările noastre de atelier sau realizările din anul ce tocmai s-a sfârșit.

„Pictura este ca o poezie mută […]” – sperăm că vom demonstra împreună că prin linie și culoare poate fi spusă una dintre cele mai frumoase povești.

Organizată de Ziua Culturii Naționale, expoziția va încerca să evoce contribuția noastră la cultura omenirii, de la simbolistica pe care o regăsim în cultura preistorică și antică și de la ctitoriile medievale care sunt considerate până astăzi capodopere ale artei europene, până la arta contemporană de factură/inspirație religioasă în formele ei cele mai diverse.

Artiștii expozanți vor participa cu lucrări de artă realizate în tehnici tradiționale sau moderne: icoană, pictură, grafică, sculptură, planșe pictura murală sau restaurare, etc.  Vor fi expuse și planșe de restaurare în scopul de a atrage atenția asupra importanței conservării patrimoniului artistic și a actului de restaurare. Chiar dacă restaurarea nu garantează veşnicia monumentelor de artă, intervenția restauratorului asigură continuitatea monumentului sau a bunului cultural servind, astfel, atât cultura cât şi religia. Prin planșele expuse va fi amintit aportul adus de către membrii filialei noastre la conservarea/restaurarea unora dintre cele mai importante monumente din România.

Vernisajul va avea loc duminică 15 ianuarie 2017, orele 15.00, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Sala și Foaierul H.H. Stahl, Șoseaua Kiseleff, nr. 30.  Vor prezenta criticul de artă dr. Marius Tita și părintele dr. Florin Șerbănescu, consilier patriarhal.

Expoziția va fi deschisă publicului până în data de 26 februarie, de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

CURATOR

Florian Mihăilescu

COORDONATORI MANIFESTARE

Cristian Olteanu, Florin-Ionuț Filip

CO-ORGANIZATOR

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

PARTENERI

Universitatea Naţională de Arte București – Departamentul Artă Murală

Cu stimă,

Cristian Olteanu

Tel: 0723-500-359

Biroul COMUNICARE, RELATII PUBLICE:

Iulia Grumăzescu – Director Comunicare, Pedagogie Muzeală

Andreea Nanciu – Comunicare si Relații Publice
Mihaela Șoltuz – Comunicare si Relații Publice

Telefon: 317. 91. 03/ interior 178
Șoseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, București

http://www.muzeul-satului.ro
https://www.facebook.com/pages/Muzeul-National-al-Satului-Dimitrie-Gusti/151598721549409?ref=hl

București: spectacol de muzică şi poezie Dor de Eminescu , Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, duminică, 15 ianuarie 2017, ora 13.00

fada47f8e31dd23301c1e5f869fd9309

Ziua Culturii Naționale

Dor de Eminescu

167 de ani de la nașterea poetului

De Ziua Culturii Naţionale, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 15 ianuarie 2017, ora 13.00, Sala V.I. Popa din Şos. Kiseleff  nr. 30, la spectacolul de  muzică şi poezie Dor de Eminescu , prilejuit de aniversarea a 167 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti .

În program: versuri – poezie antumă și postumă din opera lui Mihai Eminescu; versuri semnate de poeți români dedicate poetului, prezentate de actorii: Cristina Deleanu, Eugen Cristea, Monica Davidescu, Nicolae Alexandru Mihai și talentatul elev – Mario Dumitraşcu; muzică vocală, instrumentală și corală susținută de muzicienii: Tudor Niculescu Mizil, Corul Solemnis sub conducerea muzicală Florentina Brescanu și Alexandru Mija, Sabrina Diacov; feerie muzicală cu Corina Diaconescu; prezentare de costume tradiționale din colecția Muzeului Satului urmând itinerarul poetului cu trupa de teatru Mihail Pascaly; vernisajul expoziției Grăit-au Cerurile și prin Oamenii Pământului organizată de Asociația Filiala Artă Plastică Religiosă și Restaurare a UAPSala și Foaierul H.H. Stahl.

Vă aşteptăm să ne bucurăm împreună la mare sărbătoare!

Biroul COMUNICARE, RELATII PUBLICE:

Iulia Grumăzescu – Director Comunicare, Pedagogie Muzeală

Andreea Nanciu – Comunicare si Relații Publice
Mihaela Șoltuz – Comunicare si Relații Publice

Telefon: 317. 91. 03/ interior 178
Șoseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, București

http://www.muzeul-satului.ro
https://www.facebook.com/pages/Muzeul-National-al-Satului-Dimitrie-Gusti/151598721549409?ref=hl

București: Târg de Ziua Naţională a României, 1 – 2 decembrie

1-decembrie

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită, în zilele de 1 – 2 decembrie, la Târgul de Ziua Naţională a României organizat cu prilejul zilei ce marchează acest moment important din istoria poporului român.
La mare sărbătoare românească, Asociaţia Tradiţia Militară din Bucureşti, condusă de dr. Mircea Stoica, va prezenta publicului onoruri militare în costume militare de epocă.
Ateliere pentru familii cu copii (cu participare gratuită în limita locurilor disponibile) – decorat turtă dulce în culorile drapelului național cu Eisabeta Onu, împletit colăcei pentru urători cu Mioara Stochiță și inițiere în podoabele populare cu Raluca Pascaru.
Din târgul meșterilor populari veți putea achiziţiona obiecte de artă populară românească, produse bio și din gastronomia tradiţională.
Program:
14.00 Pentru onor… înainte!
Asociaţia Tradiţia militară – Preşedinte dr. Mircea Stoica
14.30 Atelier de decorat turtă dulce în culorile drapelului național – Elisabeta Onu, Pitești, Argeș
Împletit colăcei pentru urători – Mioara Stochiță, Videle, Teleorman
Podoabe populare – Raluca Pascaru, București
Acces gratuit/12 locuri/atelier
09.00 – 17.00 La târg… obiecte realizate de meşteri populari, produse din gastronomia tradiţională, produse bio.
Sărbătoriți Ziua Națională a României la Muzeul Satului!
Informaţii suplimentare:
Biroul Relaţii Publice:
Tel: 021.317.91.03/ 178