Cluj-Napoca: expoziția Decor, eleganță, stil – cămașa femeiască tradițională de Mărgău

CĂMAȘA TRADIȚIONALĂ DE MĂRGĂU, ÎN EXPOZIȚIE LA MET DE ZIUA IEI

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită vineri, 23 iunie 2017, ora 13, la sediul instituției din str. Memorandumului nr. 21, la vernisajul expoziției Decor, eleganță, stil – cămașa femeiască tradițională de Mărgău .

Alegerea datei vernisajului nu este întâmplătoare. Muzeul Etnografic al Transilvaniei s-a alăturat de la bun început inițiativei comunității online ”La Blouse Roumaine” de a sărbători Ziua Universală a Iei, oferind publicului vizitator în mod regulat, în jurul Sânzienelor, câte o expoziție care pune în valoare exemplare rare și valoroase din colecția de cămăși a instituției. În anul 2015 am prezentat o selecție amplă din colecția Brătianu–Cantacuzino, în anul 2016 am abordat, în paralel, problema respectării statutului piesei originale de port și cea a cultivării tradiției în costum prin replici și piese de inspirație tradițională, cu implicarea membrilor grupului ”Semne cusute”.

Anul acesta am ales să prezentăm o selecție de cămăși originale, de mare vechime, dintr-o zonă restrânsă: comuna Mărgău, situată în Depresiunea Călățele, județul Cluj. Majoritatea pieselor expuse au fost colecționate de către inimoasa învățătoare Maria Panea, originară din localitatea Mărgău, și a fost donată muzeului în anul 1975, prezenta expoziție reprezentând un gest de recunoștință adus acestei atitudini de înaltă ținută civică.

Este foarte rar ca un muzeu să posede o colecție atât de mare – peste 350 de exemplare –dintr-un singur tip de artefact și dintr-o singură comună. O asemenea situație face posibilă o analiză aprofundată a bogăției stilistice, a evoluției structurale, a decorului, a tehnicilor de ornamentare întâlnite la somptuoasa cămașă mărgăoană. În același timp, expoziția constituie un omagiu adus fetelor și femeilor de odinioară, care – creând aceste piese de mare diversitate decorativă și înaltă valoare artistică – au generat un fond inestimabil de modele pentru creatoarele contemporane dornice să se conecteze la fluxul creator al artei tradiționale.

Prin acest demers expozițional, muzeul nostru își reafirmă vocația sa de punte cognitivă și afectivă între trecut și prezent.

Expoziția poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10.00-18.00, în perioada 23 iunie – 30 iulie 2017.

Cluj-Napoca: expoziția Minunata lume nouă – case ale migranților români

Cajvana 2012 ©Petruț Călinescu

Cajvana 2012 ©Petruț Călinescu

MINUNATA LUME NOUĂ CASE ALE MIGRANŢILOR ROMÂNI

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub Autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită sâmbătă, 1 iulie 2017, ora 19, la vernisajul expoziției Minunata lume nouă – case ale migranților români, la sediul instituției, str. Memorandumului nr. 21.

2 Certeze, 2011 © Petruț Călinescu

2 Certeze, 2011 © Petruț Călinescu

Visul de a avea propria casă este foarte răspândit. Dorința de a construi ceva care dăinuie, pentru sine și pentru copii, reprezintă în multe țări țelul agoniselii pentru familiile și cuplurile tinere. O casă poate să însemne însă mult mai mult decât „acasă”. Casele construite de migranții români în țară sunt în primul rând semne vizibile ale succesului, hărniciei și ascensiunii sociale a proprietarilor, plecați din cauza situației economice din satele natale pentru a lucra în străinătate. Pentru proprietari ele reprezintă în același timp un stil de viață modern, occidental și o nouă estetică.

Certeze, 2011 © Petruƫ Cǎlinescu

Certeze, 2011 © Petruƫ Cǎlinescu

Expoziția îşi propune să puncteze diverse aspecte ale migraţiei şi boom-ului din construcţii, ilustrând consecințele acestora asupra satelor, regiunii și peisajului cultural. Minunata lume nouă prezintă exemple de case din Țara Oaşului, Maramureş şi Bucovina, regiuni din Nordul României cu un accentuat caracter rural. Acestea se disting de casele tradiționale prin culori intense, etaje numeroase, decorațiuni din granit și marmură. Proprietarii noilor case muncesc în timpul anului în Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie. În străinătate lucrează de obicei în construcţii, în sectorul menajer, al serviciilor de îngrijire a bătrânilor sau în agricultură. Banii puşi deoparte sunt investiţi în construirea unor case mari în localităţile din care provin. Casele nou construite ajung însă să fie locuite foarte rar. Vârstnicii rămaşi în ţară continuă să locuiască în propriile case, ocupându-se de îngrijirea nepoţilor şi a caselor nelocuite. Numai de Crăciun, Paște şi în luna august satele se animă prin întoarcerea celor plecaţi. În luna august au loc numeroase nunţi fastuoase, după care satele amuţesc din nou.

Ilva Mică, 2010 © Petruţ Călinescu

Ilva Mică, 2010 © Petruţ Călinescu

După ce a fost deja vernisată cu succes în perioada noiembrie 2015 – iunie 2016 la Muzeul Culturilor Europene din Berlin și la Collaboratorium Berlin, expoziția Minunata lume nouă pornește într-un turneu în mai multe orașe din România. Prima oprire este la Cluj-Napoca, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Expoziția va fi însoțită de un eveniment conex, intitulat Vorbind despre case. Dialog cu și despre migranți, care va avea loc pe data de 6 iulie 2017, orele 17.00. La discuția moderată de Ovidiu Oltean vor participa migranți care trăiesc în Cluj-Napoca. Aceștia vor dezbate în ce măsură fenomenul caselor migranților este întâlnit și în țările lor de origine. Se va oferi astfel o perspectiva transculturală și comparativă despre acest fenomen global, care este prezent din America Latină până în Europa de Est, Africa sau Asia. Pe de altă parte se va evidenția faptul că România a devenit un loc unde alți migranți își găsesc un temporar sau definitiv „acasă”.

Marginea, 2009 © Andra Jacob Larionescu

Marginea, 2009 © Andra Jacob Larionescu

Expoziție curatoriată de Beate Wild și Raluca Buțincu Betea

O mare parte din fotografiile expoziției sunt realizate de fotograful Petruţ Călinescu. Alte fotografii aparţin artistului Matei Bejenaru precum şi unui număr important de cercetători care au documentat această temă în România şi în ţările de destinaţie: Remus Gabriel Anghel, Eli Bădică, Carmen Chasovschi, Pietro Cingolani, Ionuț Dulămiță, Anamaria Iuga, Andra Jacob Larionescu, Daniela Moisa, Diana Necoară, Cristina Toderaș, Amelia Tue, Ciprian Vațe.

Un proiect comun realizat de Departamentul Europa centrală şi de sud-est din cadrul Muzeului Culturilor Europene din Berlin și Institutul Cultural Român din Berlin, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Centrul pentru Studiul Comparat al Migrației. Finanțat de Die Beauftragte der Bundesregierung für Kultur und Medien și Institutul Cultural Român din București.

Expoziția poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10.00-18.00, în perioada 1 – 30 iulie 2017.

Informații suplimentare: bravenewworld.komsoe.eu

www.muzeul-etnografic.ro

Cluj-Napoca: Tabera Etnografică de Vară 2017, 3 iulie – 31 august 2017

În perioada 3 iulie – 31 august 2017, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, invită elevii (începând de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a) la relaxare și creativitate, în cadrul Taberei Etnografice de Vară 2017.

Atelierele noastre sunt:

1. Podoabe din mărgele (confecționare de zgărdițe, brățări),

2. Pictură de Icoane pe Sticlă

3. Modelaj în Lut (în luna august, acest atelier se va desfășura alternativ cu atelierul „Cusături pe pânză” – în perioade ce vor fi comunicate pe site-ul Muzeului Etnografic ).

Activitățile se desfășoară exclusiv în aer liber, în Parcul Etnografic Romulus Vuia, de luni până vineri, între orele 10 – 14.

Participarea la ateliere se face prin rotație zilnică, 1 atelier/zi (exemplu: luni- copilul participă la atelierul de Podoabe din Mărgele, marți- copilul participă la atelierul de Modelaj în Lut, ș.a.m.d.)

Înscrierile se fac pe serii de câte 5 zile, numărul de locuri disponibile/atelier fiind de max. 10 copii.

Vă rugăm să faceți înscrierea copiilor telefonic, la nr. telefon 0788100249 , între orele 9-14, de luni până vineri.

Vârsta participanților:  între 6 ani împliniți – 14 ani.

Adresa locului de desfășurare a Taberei: str. Tăietura Turcului FN.

Taxa de participare: 25 lei/zi (se achită la începutul unei serii de 5 zile).

În situațiile în care, din diverse motive (plecare din localitate etc.), părinții solicită înscrierea copiilor pentru o perioadă mai scurtă de 5 zile, vă rugăm să ne comunicați acest lucru la înscriere.

Pentru înscrierea copiilor, rugăm părinții/însoțitorii să aibă asupra lor actul de identitate (adulți).

Pentru detalii legate de modul de desfășurare a Taberei, este disponibil Regulamentul de desfășurare a Taberei 2017, pe site-ul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, la următorul link: http://www.muzeul-etnografic.ro/_Files/regulament-tabara-2017.pdf.

Cluj-Napoca: IMRE LODBROG ET SA PETITE AMIE: RECITAL EXTRAORDINAR LA MET

IMRE LODBROG ET SA PETITE AMIE: RECITAL EXTRAORDINAR LA MET

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Comunitatea Evreilor Cluj-Napoca, vă invită JOI, 8 IUNIE 2017, DE LA ORA 19.00, la recitalul extraordinar

IMRE LODBROG ET SA PETITE AMIE

care va avea loc la sediul central al instituției (str. Memorandumului nr.21), în sala Reduta.

Imre Lodbrog et sa petite Amie este un cuplu franco-american. Sébastien Régnier, alias Imre Lodbrog, este un cineast și compozitor francez cu rădăcini clujene, mama sa, Lili, fiind născută în Cluj. Tatăl său, Robert Régnier, a fost directorul Centrului Cultural Francez din Cluj între anii 1943-1944; a fost un om deosebit, care le-a salvat de la ghetoizare și de la deportarea la Auschwitz pe viitoarea sa soție și pe mama acesteia, ascunzându-le în incinta Centrului Cultural Francez.

Imre Lodbrog (Sébastien Régnier) a contribuit la scenariul, imaginea și muzica mai multor filme documentare și artistice, precum Kabloonak, L’Histoire d’une mère. El s-a afirmat, de asemenea, și în muzica interpretativă, ca solist și compozitor al unui gen care îmbină rockul, jazzul și șansoneta.

Barbara Browning este o dansatoare și profesoară de dans brazilian din New York, cu un doctorat în literatură comparată la Universitatea Yale. A publicat mai multe cărți de specialitate, dintre care remarcăm Samba: Resistance in Motion, dar și cărți de ficțiune critică și de poezii.

Cuplul Imre Lodbrog – Barbara Browning au prezentat numeroase recitaluri de succes în SUA, Japonia și Europa.

Intrarea este liberă!

Cluj-Napoca: Saptamana fanilor LEGO(R), Ethnologia Galactica – Expozitia de vara Brickenburg

Resedinta secreta de vacanta a Contelui Dracula poate fi vazuta la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Ca in fiecare an in aceasta perioada, Ethnologia Galactica – Expozitia de vara Brickenburg, își așteapta vizitatorii la Muzeul Etnografic al Transilvaniei între 31 mai și 4 iunie cu ocazia Saptamanii fanilor LEGO(R).

Lucrări de dimensiuni impresionante sau mai modeste, insă de o complexitate admirabilă, realizate din arhicunoscutele piese vor propune publicului o calatorie fantastica pornind din vestul salbatic pana la civilizatii extraterestre și de la modele arhitectonice severe pana la amalgamul de expresii al parcurilor de distracții ori al universului supereroilor.

Pentru prima data la Cluj-Napoca/Kolozsvar/Klausenburg, va fi expusă lucrarea reprezentând resedinta secretă a Contelui Dracula, realizată de d-l Sever Alicu, ambasador al Asociatiei Brickenburg pe lângă The LEGO Company, dioramă care a fost prezentată în premieră absolută la o expoziție internațională în domeniu de la Budapesta.

Printre lucrarile remarcabile care vor fi aduse în atentia publicului vizitator se numara o replică a Palatului Apei din Timișoara, realizată de arhitectul clujean Emilian Gavrilă, Diorama Principală, realizată de membrii Clubului Brickenburg Bistrita sub coordonarea d-lui Tony Tocaci, Diorama Cladirilor Celebre, realizată de membrii Clubului Brickenburg Bacău sub coordonarea d-lui Dragoș Hrișcu, Diorama SW, realizată de d-l Tudor Vlassa cu sprijinul Clubului Brickenburg Cluj, precum și lucrari realizate de maeștrii ai hobby-ului din Ungaria, Serbia si Marea Britanie.

Atelierele de construcție, concursurile și micile surprize adresate tuturor vârstelor vor păstra tradiția evenimentului ajuns la cea de-a IX-a ediție.

Expoziția Ethnologia Galactica – Expoziția de vară Brickenburg, organizată de Asociația Brickenburg în cooperare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei este inclusă în calendarul oficial al evenimentelor organizate de LEGO(R) Users Groups recunoscute la nivel de ambasador și constituie una din cele mai importante manifestări ale genului din Europa Centrală și de Est.

Locație: – Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca/Kolozsvar/Klausenburg, str. Memorandumului nr. 21

Timp: – 31 mai – 4 iunie

Orar: – zilnic 11.00. – 19.00. Duminica, 4 iunie, 11. – 17.00.

Preț bilet – 3 lei/persoană

Cluj-Napoca: cărții „PALATE CLUJENE ȘI AȘEZĂMINTE DE PATRIMONIU” de IOAN CIORCA

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită să participați sâmbătă, 27 mai 2017, de la ora 12:00, la sediul central al instituției (str. Memorandumului nr. 21), la lansarea cărții „PALATE CLUJENE ȘI AȘEZĂMINTE DE PATRIMONIU” de IOAN CIORCA. Evenimentul este organizat de editura Casa Cărții de Știință, în parteneriat cu Vechiul Cluj şi Retromobil Cluj, în cadrul ediției din acest an a Zilelor Clujului.

Acest volum amplu, riguros construit, este însoțit de un important suport iconografic care surprinde principalele edificii și piețe ale Clujului în sincronie și în diacronie şi beneficiază de o prefaţă semnată de cercetătorul istoric Lucian Nastasă-Kovacs. Cu această ocazie, editura Casa Cărţii de Ştiinţă va expune şi alte lucrări din seria publicațiilor care vizează redescoperirea și valorizarea patrimoniului istoric, cultural și spiritual al municipiului Cluj-Napoca.

Vom avea onoarea să îi avem alături de noi în această „excursie în proză” pe: Lucian Nastasă-Kovács (director Muzeul de Artă Cluj-Napoca), Tudor Sălăgean (director Muzeul Etnografic al Transilvaniei), Vladimir-Alexandru Bogosavlievici (profesor de istorie Colegiul Naţional George Bariţiu), Alexandra Blendea (redactor editura Casa Cărţii de Ştiinţă), doctor Dan Sorin Popescu (președintele Retromobil), Sebastian Moga (președintele asociaţiei Vechiul Cluj), scriitor Ioan Ciorca.

După ce ne vom bucura de această Bibliotecă a Valorilor Transilvane, vă invităm în aceeaşi zi, 27 mai, ora 13:00, în aceeaşi locaţie, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, la un show spoken word, cu intenţia de a încuraja exprimarea în versuri a artiştilor.

Spoken Word este o manifestare lirică ce provoacă tinerii poeţi să se autodepăşească din două perspective importante: mesaj şi formă de livrare.

Astfel, vom face cunoştinţă cu talentul autentic conturat de Poethree, trupă de reprezentaţie poetică, ce îşi desfăşoară activitatea din 2014, cu scopul de a promova comunitatea de spoken word poetry în Cluj-Napoca. Mesajele lor sociale şi culturale răsună din colţurile DEX-ului, livrate într-un performance de tenacitate, emoţie, umor şi intelect. Freamăt de versuri, prozodie problematică şi ritm dirijat de bătăile conştiinţei se reunesc în show-ul Poethree.

Întrucât poezia este reprezentată de emoţii şi uneşte oamenii, avem onoarea să o avem alături pe Sandy Stancu care a câştigat, prin intensitatea versurilor, creaţia ritmică a acestora şi atitudinea armonioasă, locul I la Concurs Poetry Slam și show spoken word cu Poethree.
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, în colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, vă aşteaptă la această zi dedicată artei din Cluj-Napoca!

Cluj-Napoca: întâlnire cu scriitoarea Andreea Russo, care își va prezenta volumul al III-lea al romanului „Amintiri din viitor”

SCRIITOAREA ANDREEA RUSSO LANSEAZĂ JOI, LA MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI, ROMANUL „AMINTIRI DIN VIITOR”

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită să participați joi, 25 aprilie 2017, de la ora 13.00, la sediul central al instituției, str. Memorandumului nr. 21, la întâlnirea cu scriitoarea Andreea Russo, care își va prezenta volumul al III-lea al romanului „Amintiri din viitor”.

Andreea Russo, este o tânără autoare originară din Republica Moldova. A debutat la vârsta de douăzeci de ani cu primul volum din trilogia „Amintiri din viitor”. La scurt timp lansează următoarele volume din trilogie și publică cartea „Fata cu vise alb-negru”. Volumul I al trilogiei a fost premiat la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret din Chișinău, ediția a XX-a din 17 aprilie 2016.

„Cum e să trăiești cu amintiri din viitor? Cum e să știi ce va fi mâine? Într-o viață în care viitorul și trecutul îşi schimbă locurile, rămâne doar prezentul. Dar cum să iei o decizie în prezent atunci când îți cunoști viitorul?

La 7 ani, vrea să afle prin ce se deosebește de toți ceilalți. La 12 ani, învăță cum să fie ca ceilalți. La 17 ani, se îndrăgostește de Amelia. La 22, o întâlnește. La 27, se află într-un avion care urmează să se prăbușească.

Numele lui este Mir.

Dacă citești aceste rânduri, deja faci parte din viitorul lui.”