București: Deschiderea micro-expoziției temporare „Unirea Principatelor și domnia lui Alexandru Ioan Cuza” și concert marți, 24 ianuarie 2017, ora 19:00

afis-expozitia-unirea-principatelor-si-domnia-lui-alexandru-ioan-cuza_24-01-2017_mnir

Deschiderea micro-expoziției temporare

„Unirea Principatelor și domnia lui Alexandru Ioan Cuza” și concert

marți, 24 ianuarie 2017, ora 19:00

 

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) marchează celebrarea a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, prezentând publicului, începând cu data de 24 ianuarie a.c., micro-expoziția temporară intitulată „Unirea Principatelor și domnia lui Alexandru Ioan Cuza”.

 

Unirea Principatelor reprezintă un moment de o însemnătate crucială în istoria României, iar Alexandru Ioan Cuza a fost simbolul acestei mari cotituri istorice. Pe 5 și 24 ianuarie 1859, la Iași și la București, moldovenii și muntenii din cele două Adunării Elective, punând interesul țării mai presus de orice, au hotărât alegerea lui Cuza ca domnitor al Moldovei și Țării Românești. Urmările Unirii au fost uriaşe. De data aceasta nu a mai fost vorba de o simplă schimbare de domnie, ci de o nouă pagină de istorie naţională. Începea o epocă de realizări profunde în toate domeniile, care au deschis calea modernizării și dezvoltării României și care au creat condițiile obținerii Independenţei (1877) şi realizării Marii Uniri (1918).

Așadar, marți, 24 ianuarie 2017, muzeul va fi deschis spre vizitare conform programului obișnuit, cuprins în intervalul orar 9.00 – 17.00 (ultimul acces făcându-se la 16.15). Vizitatorii vor avea ocazia să admire în cadrul micro-expoziției ce face parte din seria „Exponatul lunii” obiecte de patrimoniu din colecțiile MNIR, reprezentative pentru Unirea din 1859 și personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, precum: un ceas de buzunar care a aparținut lui Alexandru Ioan Cuza, „Ordinul Unirii” – primul ordin național românesc, trusa pentru duel primită de Cuza de la Napoleon al III-lea, împăratul Franței, documente refreritoare la perioada dinainte și de după 1859, medalii și decorații din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza sau obiecte care au aparținut unor personalități implicate în realizarea Unirii Principatelor (Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu).

Expoziția va putea fi vizitată până la jumătatea lunii februarie, în Sala Lapidarium, de miercuri până duminică, în intervalul orar 9.00 – 17.00 (ultimul acces făcându-se la 16.15).

În același timp avem plăcerea de a anunța semnarea parteneriatului cu Asociația Culturală „Nicolae Voiculeț”, ce se va derula în perioada 2017-2018.

Activitățile ce se vor organiza în cadrul parteneriatului – expoziții, concerte extraordinare, conferințe științifice –  vor avea drept temă celebrarea unor evenimente marcante din istoria României, precum Mica Unire (ianuarie), Unirea Basarabiei cu România (martie), Independența României (mai),  aniversarea înmânării către autoritățile române a Steagului liturgic al lui Stefan cel Mare recuperat din Grecia cu sprijinul autorităților franceze (iulie-august), Centenarul Marii Unirii (decembrie), dar și evocarea faptelor mărețe ale unor conducători ai neamului cum au fost Mihai Viteazul și Regele Ferdinand.

Evenimentele vor fi încadrate în turneul D.O.R. (Dumnezeu Ocrotește România) susținut de artistul Nicolae Voiculeț și orchestra sa „România”, alături de invitați speciali, în cadrul campaniei „Turneul România 100”.

Pentru a marca debutul parteneriatului, în seara zilei de 24 ianuarie ora 19:00 va avea loc la MNIR un prim concert extraordinar susținut de artistul Nicolae Voiculeț și orchestra sa, alături de Fanfara Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, eveniment susținut de Țiriac Auto și Mercedes Benz, oferit invitaților muzeului.

Muzeul Național de Istorie a României nu este la prima colaborare cu naistul Nicolae Voiculeț, artistul fiind invitat să susțină un recital în cadrul ceremoniei de deschidere a expoziției-eveniment „Comorile României”, la Beijing, Republica Populară Chineză, care a avut loc anul trecut, tot în luna ianuarie.

_________________________________________________________________________

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

Secţia Relaţii cu Publicul

Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015; Tel/Fax: 021. 313.19.25

E-mail: pr.mnir@gmail.com;

http://www.mnir.ro, http://www.facebook.com/MNIRpage,

http://twitter.com/MNIR_, http://instagram.com/mnirpage

___________

Secţia Relaţii cu Publicul [Public Relations Department]

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI [THE NATIONAL HISTORY MUSEUM OF ROMANIA]
Calea Victoriei nr. 12, cod 030026, sector 3, Bucureşti, ROMÂNIA
[12 Calea Victoriei street, postal code 030026, district 3, Bucharest ROMANIA]
Tel. [Phone] + 40 21 – 315.82.07 / int. 1008, 1015

Tel./Fax  [Phone/Fax] + 40 21 –  313.19.25

E-mail: pr.mnir@gmail.com, https://www.facebook.com/MNIRpage, http://twitter.com/MNIR_

Oltenita: simpozionul „158 de ani de la Unirea Principatelor Române” marți, 24.01.2017, la ora 11:00

unirea-2017-copy

Marți, 24.01.2017, la ora 11:00, în sala de consiliu al Primăriei Mun. Oltenita, Muzeul Civilizatiei Gumelnita și Primaria Mun. Oltenita împreuna cu profesorii locali de istorie organizează simpozionul „158 de ani de la Unirea Principatelor Române” unde se vor prezenta lucrări de istorie pentru comemorarea acestui eveniment.

Vă așteptăm în număr cât mai mare!

Vă mulțumim,

Echipa Muzeului Civilizatiei Gumelnita

tel/fax :0242/511 174

http://www.muzeulgumelnita.ro

Alexandria: manifestarea „Mica Unire – 24 ianuarie 1859”

afis

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, organizează, în colaborare cu Şcoala Gimnazială nr. 7 Alexandria, manifestarea „ Mica Unire – 24 ianuarie 1859”.

Evenimentul va avea loc vineri, 20 ianuarie a.c., ora 11.00, în Sala Multimedia a Muzeului Judeţean Teleorman.

În cadrul manifestării vor fi susţinute următoarele comunicări:

– „Actul înfăptuirii Unirii Principatelor Române” – Cătălin Florea, profesor Şcoala Gimnazială nr. 7 Alexandria;

– „Reformele înfăptuite de A.I. Cuza şi începutul modernizării României” – Cătălin Borţun, muzeograf Muzeul Judeţean Teleorman.

Manifestarea se înscrie în cadrul progamului educaţional „Muzeul – sursă de cultură şi educaţie”.

 

Manager, Responsabil Relaţii Publice,
Dr. Pavel Mirea Corina Iordan

pedagog muzeal

 

___________________________________________________________________________________________________

program de vizitare:

 

taxă de vizitare:
luni-vineri: 900-1700 adulţi: 4,00 lei
sâmbătă, duminică: închis copii, elevi, studenţi: 1,00 leu
intrarea este liberă în prima zi de vineri a fiecărei luni
.

București: EXPONATUL LUNII IANUARIE 2014 LA MNIR: Ordinul Unirii în grad de Ofiţer

Continuând seria micro-expoziţiilor din cadrul proiectului “ Exponatul lunii”, Muzeul Naţional de Istorie a României expune, cu ocazia celebrării Unirii Principatelor Române înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 24 ianuarie 1859, o piesă de excepţie –“Ordinul Unirii în grad de Ofiţer” alături de proiectul “Ordinul Unirii în grad de Cavaler”.

Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc vineri, 24 ianuarie a.c., începând cu ora 13.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr.12.

Încă din 1859 Alexandru Ioan Cuza se gândea să creeze un Ordin naţional românesc, având ca model „Legiunea de Onoare” instituită în Franţa de către Napolen I. Reprezentantul Principatelor Unite la Paris, Vasile Alecsandri, profitând de bunele relaţii diplomatice pe care le aveau Principatele cu Imperiul Francez, a cerut permisiunea lui Napoleon al III-lea, ca oficialii francezi să poată fi recompensaţi şi să poată purta viitorul ordin românesc. Propunerea a fost acceptată de împărat care, pe moment, nu a realizat că, potrivit normelor de drept internaţional, Principatele Unite nu puteau institui un sistem onorific, deoarece se aflau sub suzeranitate otomană. Revenind în ţară Alecsandri a propus crearea Ordinului „Jerbei de Aur ”, care urma să-i recompenseze pe românii şi pe străinii care aduseseră servicii Principatelor Unite. Comisia Centrală a schimbat numele Ordinului în „Ordinul Crucea Unirii” sau pe scurt „Ordinul Unirii”.

Întâmpinând opoziţia categorică a Imperiului Otoman, cât şi pe aceea a Imperiului Austriac – care vedeau în această întreprindere un semn clar de afirmare a suveranităţii – pentru a nu pune în pericol dubla alegere a lui Cuza, proiectul a fost amânat atunci. În anul 1864, domnitorul i-a cerut reprezentantului român la Paris să ia legătura cu o cunoscută casă de bijuterii, în vederea realizării decoraţiilor. Casa Krétly din Paris a prezentat un model acceptat imediat de către domnitor şi, pe baza acordului său, s-a efectuat o comandă pentru cele 1000 de exemplare ale Ordinului. Modelul propus de Casa Krétly era o cruce repetată, emailată albastru – formă care, la acea dată, era foarte rar utilizată în faleristică. Neputând institui şi acorda Ordinul din cauza statutului ţării de stat vasal al Imperiului Otoman, domnitorul l-a acordat, cu titlu personal, doar câtorva apropiaţi.

Acest Ordin a servit drept model pentru prima distincție oficială acordată de statul independent român, Ordinul naţional „Steaua României”. Acesta se numără printre puținele distincții (alături de Crucea „Meritul Sanitar”, de Ordinele „Meritul Cultural” și „Meritul Agricol”), care se vor regăsi, cu o formă diferită, în sistemele onorifice românești de după anii 1948 și 1989.

Micro-expoziţia va fi deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României în perioada 24 ianuarie – 15 februarie 2014 şi poate fi vizitată de miercuri până duminică între orele 9.00 – 17.00.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:

Cabinetul Numismatic – Tel./fax. 021 – 311.33.56; Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1107, persoană de contact Tudor Martin

Sau

Secţia Relaţii cu Publicul

Tel./fax. 021 – 311.33.56; Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015; E-mail: pr.mnir@gmail.com

http://www.mnir.ro, http://www.facebook.com/MNIRpage

Sfântu Gheorghe: Lecţie deschisă cu titlul „155 de ani de la Mica Unire”

 afis 24 ianuarie

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni anunţă organizarea unei Lecţii deschise cu titlul „155 de ani de la Mica Unire”.

Evenimentul va avea loc în data de 23 ianuarie 2014, de la ora 1200, la Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheorghe, şi este realizat în colaborare cu Grupul Şcolar Constantin Brâncuşi.

Participanţii vor fi elevi din clasele a XII-a, fiind coordonaţi de către profesorul Pr.Drd.Sebastian Pârvu.

Prezentarea power point va fi susţinută de către muzeografii Florin Herţeg şi dr.Adela Kovács (Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni) .

Prin intermediul prezentării elevii vor afla lucruri interesante şi utile despre evenimentele ce au avut loc în data de 24 ianuarie 1859, când prin dubla alegere a lui Cuza ca domn la Iaşi şi Bucureşti, românii au înfăptuit o unire reală, cunoscută în istorie ca “Mica Unire”. Se vor accentua caracteristicile politice şi personale ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza, mare personalitate a istoriei ţării noastre. Ca prim domn al Principatelor Unite, a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru formarea statului unitar român. Ulterior, împreună cu Mihail Kogălniceanu, a iniţiat un larg program de reforme care au dus la modernizarea statului român. Vor fi prezentate şi aspecte din viaţa soţiei domnitorului, Elena Cuza.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să contactaţi Biroul Relaţii Publice şi Marketing al MNCR reprezentat de Cristina Felea (e-mail: feleacristina@gmail.com) sau să vizitaţi site-ul muzeului: www.mncr.ro.

Cu deosebit respect,

Cristina Felea

Muzeograf PR

Compartimentul Relaţii cu Publicul

Bacău: Unirea Principatelor Române Manifestare cultural-ştiinţifică organizată de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău

Unirea Principatelor Române

Manifestare cultural-ştiinţifică organizată de

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău

Afis_Cuza_20141

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în colaborare cu Fundaţia Cultural-Ştiinţifică „Iulian Antonescu”, organizează, în data de 24.01.2014, începând cu ora 11,00, o manifestare culturală dedicată sărbătoririi Unirii Principatelor Române, unul dintre cele mai importante momente din istoria naţională. Prin voinţa naţională, dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei (5 ianuarie 1859, la Iaşi) şi Ţării Româneşti (24 ianuarie 1859, la Bucureşti) a deschis calea spre realizarea dezideratelor naţionale şi progresul societăţii româneşti. Ulterior, prin reformele lui Cuza, prin acţiunile desfăşurate de Carol I pentru dobândirea independenţei şi prin Marea Unire de la Alba Iulia, se va desăvârşi „România Mare”.

Programul activităţilor este următorul:

– Imnul de stat Deşteaptă-te române, interpretat de corul Clubului pensionarilor “60+” Bacău, dirijor prof. Viorica Ciofu;

– Prof.dr. Ioan Mitrea – Unirea Principatelor din 1859 – bornă între sfârşitul regimului politic medieval şi începutul statului modern în societatea românească;

Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859, prezentare Power Point realizată de elevii Mălina Cruceru şi Mara Bîrgu (clasa a X-a D, Colegiul Naţional “Gheorghe Vrănceanu” Bacău);

– Prof.dr. Jean Ciută – Bacăul – minicentru unionist ;

1859 – Unirea mică, prezentare Power Point realizată de elevii Cristian Husanu şi Victor Vlad (clasa a X-a F, Colegiul Naţional “Gheorghe Vrănceanu” Bacău);

– Lansarea volumului Istoria Consiliului Judeţean Bacău (autori Anton Coşa, Elena Artimon, Dimitrie-Ovidiu Boldur) – prezintă Dumitru Brăneanu;

– Sceneta Moş Ion Roată şi Unirea, interpretată de membrii Clubului pensionarilor “60+” Bacău, coordonator prof. Viorica Ciofu.

Parteneri:

– Colegiul Naţional “Gheorghe Vrănceanu” Bacău;

– Clubul pensionarilor “60+” Bacău.

Dr. Marius Alexandru Istina,

Şef secţie Logistică, Informatizare, Educaţie Muzeală

Călărași: vernisarea a două expoziţii: Cloşca cu puii de aur – Tezaurul de la Pietroasa și Telefonul de-a lungul timpului

Muzeul Dunării de Jos Călăraşi în parteneriat cu Muzeul Judeţean Buzău vă invită vineri, 24 ianuarie, ora 11.00 la manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. Astfel vor fi vernisate două expoziţii:

closca-cu-puii-de-aur

Cloşca cu puii de aur – Tezaurul de la Pietroasa

«Tezaurul de la Pietroasa » cunoscut şi sub numele de „Cloşca cu puii de aur” – a fost descoperit în anul 1837 de doi ţărani la Pietroasele. Notorietatea internaţionalã a dobândit-o 30 de ani mai târziu, când piesele au fost expuse la Marea Expoziţie Universalã de la Paris. Specialiştii au lansat două ipoteze privind provenienţa tezaurului: fie el a aparţinut vizigoţilor care s-au refugiat în Imperiul Roman odată cu apropierea hunilor, fie ostrogoţilor, din prima jumătate a secolului al V-lea. Pentru ca toatã lumea să poată admira tezaurul, bijutierul familiei imperiale de Habsburg a realizat patru replici după tezaurul de la Pietroasele la sfârşitul secolului al XIX-lea, când tezaurul a fost restaurat primind forma de astăzi.

1

Telefonul de-a lungul timpului

Expoziţia cuprinde 40 de piese de excepţie, reprezentative pentru perioada 1898 – 1985. A­pa­­ratele expuse, devenite acum piese de muzeu, pot fi considerate adevărate măr­tu­rii istorice care permit înţe­legerea etapelor evolutive ale telefonului. Colecţia este una dintre cele mai mari din ţară. Toate telefoanele se află în stare de funcţionare şi sunt restaurate cu piese origi­nale. Tele­foa­nele sunt civile de masă, de pe­rete, tele­foa­ne militare şi centrale tele­fonice din peri­oade diferite. Cea mai veche piesă a­flată în patrimoniul Mu­zeului Judeţean Buzău, un model de telefon Ericsson, da­tează din 1898.

Manager

Dr. Marian NEAGU

Muzeul Dunarii de Jos Calarasi
tel:040242313161
fax 0242311974
e-mail: coslogeni@yahoo.com
http://www.mdjcalarasi.ro