Târgu-Mureș: matineul muzeal „Tricolorul României în lumea vie”, marți, 6 decembrie 2016, între orele 12,00 – 13,30

afis-tricolor-2016

Tricolorul României în lumea vie

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș va organiza, în colaborare cu Colegiul Național Alexandru Papiu Ilarian din Târgu-Mureș (elevii clasei a V-a A, coordonați de către doamna prof. dr. Monica Șerb), matineul muzeal Tricolorul României în lumea vie.

Fosilele de mamut lânos din colecția muzeului vor fi valorificate în cadrul unui proiect educațional, care constă într-o videoproiecție și un atelier de pedagogie muzeală.

Manifestarea va avea loc marți, 6 decembrie 2016, între orele 12,00 – 13,30, la sediul Secției de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș din Târgu-Mureș, de pe strada Horea nr. 24.

Daniela-Ramona Botoș,

șef de secție Secția de Științele Naturii

Muzeul Județean Mureș

Târgu-Mureș: conferința națională de pedagogie muzeală „Realizări şi perspective în domeniul pedagogiei muzeale în muzeele cu specific de ştiinţe ale naturii din România”

afispm2016

CONFERINŢA NAŢIONALĂ DE PEDAGOGIE MUZEALĂ

Realizări şi perspective în domeniul pedagogiei muzeale în muzeele cu specific de ştiinţe ale naturii din România

 

Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș organizează, în perioada 2 – 4 noiembrie 2016, ediția a V-a a Conferinței naționale de pedagogie muzealăRealizări şi perspective în domeniul pedagogiei muzeale în muzeele cu specific de ştiinţe ale naturii din România”.

Deschiderea oficială va avea loc la Sala Oglinzilor din Palatul Culturii din Târgu-Mureș, cu începere din data de 3 noiembrie 2016, de la orele 11,00.

L a conferință vor fi prezentate programe și proiecte educaţionale, având la bază promovarea patrimoniului cultural, dedicate publicului larg, care s-au dovedit a fi de succes în anul 2016.

Sunt invitați cercetători științifici și muzeografi de la instituții muzeale din România: Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București, Muzeul Național Peleș Sinaia, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea, Muzeul Județean Teleorman din Alexandria, Complexul Muzeal de Știinţele Naturii „Ion Borcea” din Bacău, Muzeul Olteniei Craiova, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” din Galați, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești – inclusiv Secția Muzeul „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, Muzeul Județean Mureș – Secția de Etnografie și Artă Populară, precum și cadre didactice de la: Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș, Școala Gimnazială Șincai, Grădinița cu Program Prelungit „Paradisul Copilăriei” din Târgu-Mureș, Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 din Târgu-Mureş.

Comunicările prezentate vor fi publicate ulterior în revista de pedagogie muzeală a Muzeului Județean Mureș, Pedagogie muzeală, Științele Naturii V, din anul 2017.

În cadrul manifestării, va fi lansată revista de pedagogie muzeală a Muzeului Județean Mureș, Pedagogie muzeală, Științele Naturii IV. Volumul va fi prezentat de către domnul director al Muzeului Județean Mureș, Soós Zoltán și de către domnul prof. dr. Hadrian-Vasile Conțiu de la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș.

afis_curcubeu

Tot în cadrul acestei manifestări, va fi vernisată expoziția temporară „Curcubeul naturii”, în care vor fi expuse piese muzeale din colecțiile Secției de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș, colorate în culorile curcubeului.

 

Daniela-Ramona Botoș

șef de secție Secția de Științele Naturii

Muzeul Județean Mureș

Târgu-Mureș; conferința internațională de comunicări științifice „Preocupări recente în cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural”

afisA3_2016

Preocupări recente în cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural

Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș organizează, în perioada 22-24 iunie 2016, conform tradiției, conferința internațională de comunicări științifice „Preocupări recente în cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural”, ediția a XI-a.

Manifestarea va avea loc în Sala de Oglinzi din Palatul Culturii din Târgu-Mureș, cu începere din data de 23 iunie 2016, de la ora 10,00.

Sunt invitați profesori universitari și cercetători științifici de la: Institutul de Zoologie al Academiei de Științe a Moldovei din Chișinău, Institutul de Ecologie şi Geografie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei din Chișinău, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea din Pitești, Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, Administraţia Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina, Grădina Botanică a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, precum și muzeografi și cercetători științifici de la: Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion din Tulcea și profesori de la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș.

Programul cuprinde:

– susțineri de comunicări din următoarele domenii: botanică, zoologie, paleontologie și muzeologie;

– lansarea volumului XXXV al revistei MARISIA, Studii și materiale, Științele Naturii;

– vizitarea expozițiilor Muzeului Județean Mureș.

Comunicările prezentate vor fi publicate ulterior în anuarul Muzeului Județean Mureș, Marisia, Studii și materiale, Științele Naturii, XXXVI din 2016.

Târgu Mureș: inaugurarea Galeriei Donația Elisabeta și Gheorghe David

Invitatie EXPO David_RO

INAUGURAREA GALERIEI DONATIA ELISABETA SI GHEORGHE DAVID

Muzeul Judeţean Mureş – Muzeul de Artă / 20 mai 2016, ora 17:00

Muzeul Judeţean Mureş – Muzeul de Artă are deosebita plăcere de a vă invita vineri, 20 mai 2016, ora 17.00, la inaugurarea Galeriei Donatia Elisabeta si Gheorghe David, situată în Palatul Culturii, aripa dreaptă, etaj II, Targu Mures.

Galeria Donația Elisabeta și Gheorghe David s-a constituit cu o parte relevantă a lucrărilor dăruite de familia de colecționari, cu ocazia a trei acte de donație din anii 1984, 2006 și 2007. Ea se dovedește importantă prin prisma valorii deosebite a pieselor de pictură semnate de nume reprezentative ale artei moderne și contemporane din România ultimului veac. Ea poate fi considerată, dincolo de substanțialul aport patrimonial, un emoționant omagiu adus numeroșilor plasticieni prezenți cu lucrări semnificative pentru biografia lor, artiști activi în importante centre de cultură românești. Se regăsesc pe simeze nume precum Aurel Ciupe, Teodor Harșia, Alexandru Mohy, Ion Musceleanu, Ion Pacea, Leon Vreme, Miron Duca și multe altele sonore. Prin densitatea expunerii pieselor în spațiul restrâns s-a dorit tocmai aducerea unei părți a suflului intim din casa colecționarilor David.

Publicul este invitat să viziteze gratuit Galeria Donatia Elisabeta si Gheorghe David, vineri, 20 mai 2016, între orele 17.00 – 19.00.

Expoziţia va fi deschisă publicului spre vizitare, permanent, din data de 21 mai 2016, în intervalul orar 09:00-18:00, de marti pana duminica.

Târgu-Mureş: inaugurarea Galeriei Ion Vlasiu, situată în Palatul Culturii, aripa dreaptă, etaj III

INAUGURAREA GALERIEI ION VLASIU

Muzeul Judeţean Mureş – Muzeul de Artă / 06 mai 2016, ora 18:00

Muzeul Judeţean Mureş- Muzeul de Artă are deosebita plăcere de a vă invita vineri, 06 mai 2016, ora 18.00, la inaugurarea Galeriei Ion Vlasiu, situată în Palatul Culturii, aripa dreaptă, etaj III.

Cu ocazia inaugurării noii galerii permanente, Muzeul Judeţean Mureş- Muzeul de Artă organizează o amplă Conferinţă Naţională de Artă cu tema „Localism şi europenism în arta transilvăneană după 1918”, care se va desfăşura în data de 05 mai 2016, la Sala de Oglinzi din Palatul Culturii. La această sesiune de comunicări vor participa personalităţi de seamă în domeniu, profesori, istorici şi critici de artă, din Bucureşti, Cluj- Napoca, Târgu-Mureş, Sibiu şi Bistriţa- Năsăud.

Personalitatea maestrului Ion Vlasiu (1908-1997), sculptor, pictor şi prozator, personaj complex din galeria artiştilor de seamă, s-a remarcat între studenţii Şcolii de Arte Frumoase din Cluj care au marcat şi influenţat puternic şi benefic cursul artei româneşti. Cu toate că activitatea sa se va diversifica în multe domenii de creaţie întrepătrunse, Vlasiu a reuşit să-şi direcţioneze înzestrările pentru fiecare în parte. Ceea ce leagă această unitate în diversitate este apelul constant la originile sale, la lumea satului al cărui destin se contopeşte cu al său. Creaţia sa demonstrează verva cu care schimbă uneltele de exprimare: dalta, pensula sau peniţa, disponibilitatea sa pentru varietatea temelor şi originalitatea viziunii, demonstrând o deschidere proteică spre multitudinea de forme şi materiale.

Galeria Ion Vlasiu cuprinde în spaţiul nou, special amenajat, un număr de aproximativ 50 de lucrări de pictură şi sculptură reprezentând o selecţie ilustrativă din ampla donaţie de 96 lucrări făcută de maestru Muzeului de Artă Mureş. Astfel, constituirea unui spaţiu special dedicat acesteia vine să recompenseze generosul gest. Galeria dedicată exclusiv artistului, concepută inedit, doreşte să reconstituie atât prin piesele de artă cât şi prin cele câteva obiecte personale, din colecţia familiei, atmosfera specifică atelierului său de creaţie. Lucrările punctează perioadele esenţiale, de evoluţie, ale firului creator. În spatele fiecărui obiect se ascunde o poveste, o trimitere biogra­fică atent documentată.

Lucrările din colecţia târgumurşeană fac parte în special din perioadele de împlinire a creaţiei, de maturitate deplină şi de sinteză, cum ar fi Somnul ţăranilor, Ileana, În faţa timpului, Paradisul terestru, Pasărea suflet, Maternitate, Pereche, pentru a enumera câteva dintre ele, dar există şi câteva piese extraordinare din perioada de debut: Sulamita şi Autoportret .

Un instrument foarte util pentru aprofundarea expoziţiei este albumul „Ion Vlasiu”, ai cărei autori sunt Dr. Ioana Vlasiu- istoric şi critic de artă, Ioan Şulea- pictor, şef Secţie Artă Târgu Mureş şi Dr. Cora Fodor- istoric şi critic de artă, album de autor care optează pentru prezentarea cât mai amănunţită şi mai documentată a vieţii şi creaţiei artistului, cu texte critice, catalog de reproduceri ale lucrărilor conceput pe capitole tematice, repere biografice, fragmente de jurnal, antologie critică şi spicuiri din corespondenţa maestrului cu diferite personalităţi ale timpului.

Publicul este invitat să viziteze gratuit Galeria Ion Vlasiu, vineri, 06 mai 2016, între orele 18.00 – 20.00.

Expoziţia va fi deschisă publicului spre vizitare, permanent, din data de 07 mai 2016, în intervalul orar 09:00-18:00.

Târgu Mureş: săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”

afis_scoala_altfel2016

Oferta educativă

Săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”

Perioada de desfăşurare: 18-22 aprilie 2016, între orele 9,00 – 16,00 (conform programărilor)

 

I. ATELIERE PEDAGOGICE (activităţi interactive care urmăresc consolidarea competenţelor şi cunoştinţelor şi evidenţierea eficienţei acestora prin feed-back)

1. Păsări din curtea Muzeului (activități dedicate „Zilei Păsărilor” – 1 aprilie):

– adresabilitate/grup ţintă: elevi din ciclul preșcolar și primar.

– descriere: realizarea unor „păsări” din hârtie, aţă şi pâslă.

– finalitate: expoziţie cu lucrările realizate de elevi.

– coordonator: dr. Mihaela Sămărghiţan, cercetător ştiinţific, Secţia de Ştiinţele Naturii – Muzeul Judeţean Mureş.

– durata: 45 minute.

2. Macromicete din colecțiile Muzeului (colaborare – Societatea de Micologie „Málnassy Lászlo” din Târgu-Mureș) (activități dedicate „Zilei Pământului” – 22 aprilie):

– adresabilitate/grup ţintă: elevi din ciclul preșcolar și primar.

– descriere: confecționare de … ciuperci, din diverse materiale.

– finalitate: expoziţie cu lucrările realizate de elevi.

– coordonator: prof. Daniela-Ramona Botoş, şef de secţie, Secţia de Ştiinţele Naturii – Muzeul Judeţean Mureş.

– durata: 45 minute.

 

II. VIDEOPROIECŢII:

1. Păsări din curtea Muzeului

adresabilitate/grup ţintă: elevi din ciclul primar, gimnazial şi liceal.

concepţie şi realizare: prof. Daniela-Ramona Botoş, şef de secţie, Secţia de Ştiinţele Naturii – Muzeul Judeţean Mureş; dr. Mihaela Sămărghiţan, cercetător ştiinţific, Secţia de Ştiinţele Naturii – Muzeul Judeţean Mureş.

prezentare: dr. Mihaela Sămărghiţan, cercetător ştiinţific, Secţia de Ştiinţele Naturii – Muzeul Judeţean Mureş; prof. Daniela-Ramona Botoş, şef de secţie, Secţia de Ştiinţele Naturii – Muzeul Judeţean Mureş; Szombath Zoltan, restaurator, Secţia de Ştiinţele Naturii – Muzeul Judeţean Mureş.

– durata: 20 minute.

2. Macromicete din colecțiile Muzeului

adresabilitate/grup ţintă: elevi din ciclul primar, gimnazial şi liceal.

concepţie şi realizare: prof. Daniela-Ramona Botoş, şef de secţie, Secţia de Ştiinţele Naturii – Muzeul Judeţean Mureş.

prezentare: prof. Daniela-Ramona Botoş, şef de secţie, Secţia de Ştiinţele Naturii – Muzeul Judeţean Mureş; dr. Mihaela Sămărghiţan, cercetător ştiinţific, Secţia de Ştiinţele Naturii – Muzeul Judeţean Mureș; Szombath Zoltan, restaurator, Secţia de Ştiinţele Naturii – Muzeul Judeţean Mureş.

– durata: 20 minute.

III. MINI-EXPOZIȚIECiupeci (macromicete) și păsări din colecțiile Muzeului.

 

Înscrierile se pot face marți, miercuri și joi, între orele 9,00- 13,00

– la sediul Secţiei de Ştiinţele Naturii din Târgu-Mureş, strada Horea nr. 24,

– la telefon 0740 187873 (Mihaela Sămărghiţan).

Preţul unui bilet de intrare este de 3 lei pentru copii, elevi, studenţi.

Preţul pentru participarea la atelier este de 3 lei (conform Protocolului de colaborare nr. 688/27 III 2015, încheiat cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș).

Vă aşteptăm cu drag!

Soós Zoltán

director – Muzeul Județean Mureș

Daniela-Ramona Botoş

şef de secţie, Secţia de Ştiinţele Naturii – Muzeul Judeţean Mureş

dr. Mihaela Sămărghiţan,

cercetător ştiinţific, Secţia de Ştiinţele Naturii – Muzeul Judeţean Mureș

Târgu-Mureș: matineul muzeal „Tricolorul României în lumea vie”, vineri, 4 decembrie 2015

afis tricolor 2015 (1)

Tricolorul României în lumea vie

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș va organiza, în colaborare cu Școala Gimnazială Dacia din Târgu-Mureș (elevii clasei a IV-a B, coordonați de către doamna prof. Simona Rău), matineul muzeal Tricolorul României în lumea vie.

Trofeul de urs brun din colecția muzeului va fi valorificat în cadrul unui proiect educațional, care constă într-o videoproiecție și un atelier de pedagogie muzeală.

Manifestarea va avea loc vineri, 4 decembrie 2015, între orele 9,00 – 12,00, la sediul Secției de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș din Târgu-Mureș, de pe strada Horea nr. 24.

Daniela-Ramona Botoș,

șef de secție Secția de Științele Naturii

Muzeul Județean Mureș