Brașov: program de educație muzeală dedicat elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, aflați în vacanța de Paște, la Muzeul „Casa Mureșenilor”

Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov organizează în 20 și 21 aprilie 2017, între orele 10.00-12.00, un program de educație muzeală dedicat elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, aflați în vacanța de Paște.

În 20 aprilie, elevii vor vizita expoziția „Muzeul Jucăriilor” și vor confecționa jucării cu artistul plastic Daniel Roșca.

În 21 aprilie, vor învăța măsuri de prim ajutor de la dr. Ioan Toma și apoi se vor juca în Piața Sfatului „7 pietre”, „elasticul” și alte jocuri.

Costul participării la curs este de 5 lei pentru fiecare participant/zi.

Înscrieri la telefon: 0268/477864.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să-l contactați pe Ovidiu Savu – coordonatorul programului.

Manager,

Dr. Valer RUS

Târgoviște: etapa finală a concursului naţional „Să cresc mare și voinic!”

Concursul este aprobat în CAEN 2017, fără finanţare M.E.N.- poziţia 13- Domeniul Educatie civică, voluntariat, proiecte caritabile

,,SĂ cresc mare ŞI voinic!”

 

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, în data de 7 aprilie 2017, va avea loc etapa finală a concursului naţional (secţiunea cu participare directă) „Să cresc mare și voinic!”, organizat de Grădinițele Alexandrina Simionescu Ghica și Rază de Soare, ambele din Târgoviște și Grădinița nr. 48 din Brăila, derulat cu sprijinul Inspectoratelor Școlare Județene.

Evenimentul se va desfășura la Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino din Târgovişte, începând cu ora 9. 30, și va cuprinde mai multe activități, care îi vor avea în centru pe copiii participanți, dar și pe cadrele didactice și părinții implicați în acest proiect educativ.

Educaţia pentru sănătate trebuie să înceapă de la o vârstă timpurie pentru că în această etapă de viață se însușesc obiceiuri care marchează dezvoltarea armonioasă a viitorilor adulţi. Acest proiect îi va ajuta pe copii să dobândească obiceiuri sănătoase de îngrijire personală (igiena dentară, igiena corporală), igiena alimentației, să adopte un comportament sănătos privind consumul de apă, fructe și legume, cât și importanța activității fizice zilnice.

Ø SECŢIUNILE CONCURSULUI:

· Secţiunea I – preșcolari (participare directă/ indirectă)- creaţii artistico-plastice realizate în orice tehnică: desene, pictură, colaje, postere, afişe etc. având ca temă educația pentru sănătate.

· Secţiunea a II-a – cadre didactice – creaţii literare (povestiri, poezii, ghicitori, scenete etc.), mijloace de realizare, exemple de bune practici, opționale, proiecte didactice despre educația pentru sănătate în vederea realizării unui ghid de bune practici privind educația pentru sănătate cu ISSN, în format electronic.

Așadar, vineri, 7 aprilie, participanții vor fi întâmpinați la Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino Târgovişte, la ora 9. 30, iar de la ora 10.00 va începe concursul, fiecare cadru didactic fiind însoțit de un echipaj format din câte 3 copii. După cele 30 de minute alocate probei practice a concursului, cât timp comisia de evaluare va juriza, copiii vor participa la un spectacol susținut de animatorii de la Paradisul copiilor.

Juriul va avea o misiune grea, deoarece, alături de lucrările copiilor dâmbovițeni, participanți direcți, pe adresa Grădiniței nr. 48 Brăila au fost înscrise câteva sute de lucrări ale celorlalți copii, din toată ţara.

Expoziția cu lucrările copiilor va putea fi vizitată, gratuit, în perioada 7 – 14 aprilie, la parterul Colegiului Naţional Constantin Cantacuzino Târgovişte.

Festivitatea de premiere a preșcolarilor se va desfășura în intervalul orar 11.30 – 12.00.

Vă mulțumim și vă învităm să vă alăturați acțiunii noastre!

București: Ce se ascunde sub un strai frumos?, la Antipa

Ce se ascunde sub un strai frumos?

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Uninvented Kids vă invită sâmbătă, 11 martie de la ora 11.00 la o nouă întâlnire cu Dodi, Roni și cu Alexandra Florina Popa, o cercetătoare pasionată de la Muzeu.

„Ce se ascunde sub un strai frumos?” este tema întâlnirii de sâmbătă și, totodată, întrebarea lansată de Dodi și Roni micuților participanți. Neînfricații exploratori le vor destăinui copiilor că există viețuitoare care, sub aparența unei înfățișări frumoase și inofensive pot ascunde și alte „secrete”.

În prima parte a evenimentului, Alexandra le va face cunoștință copiilor cu trei prieteni cu haine frumoase – Broscuța otrăvitoare pătată Patricia, Peștele de foc și Albina meliferă și le va povesti despre câteva curiozități și adaptări ale acestora la mediul lor de viață. Copiii vor afla că, de fapt, aceste animale secretă substanțe toxice, otrăvitoare sau veninoase doar pentru a supraviețui, pentru a se putea apăra de prădători sau pentru a-și procura hrana. „Ceea ce noi apreciem ca fiind o „curiozitate” pentru animalul respectiv, constituie o adaptare specială la un anumit mod de viață”, susține Alexandra Florina Popa.

În a doua parte a întâlnirii, artiștii Companiei Uninvented Kids vor pune la încercare atenția și cunoștințele copiilor printr-o serie de jocuri și ghicitori realizate sub forma teatrului de umbre. Ei au pregătit o mică surpriză tuturor celor care vor fi inspirați de momentele artistice și vor dori să-și facă acasă propriul teatru de umbre!

În încheiere vă reamintim că în această perioada Muzeul găzduiește expoziția temporară „Venin – Frumuseți de neatins” și, dacă veți decide să o vizitați, acolo îi veți putea vedea și pe o parte din prota goniștii conferinței noastre.

La întâlnire sunt invitați copiii cu vârste cuprinse între 4 și 9 ani. Înscrierile se pot face pe adresa de e-mail info@antipa.ro, în limita a 50 de locuri, iar taxa de participare este de 15 lei/copil.

Vă așteptăm cu drag!

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa.

Parteneri: Pipo și Doxi

Parteneri media: MediaIQ, UnitedMedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Oraşul Meu, Grădinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, Salut Bucureşti, inParc, mamica.ro, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com, HotNews, SmartWoman, Mămica de azi, Mami, stiripentrucopii.com, kidsnews.ro, labucatarie.ro.

Oltenița: expoziția de fotografie „ARTGEOGRAFICA”, Lic. Tehnologic "Nicolae Bălcescu

Dragi prieteni, ne face plăcere să vă anunțăm că pe data de 9 martie, Muzeul Civilizației Gumelnița, în colaborare cu Societatea de Geografie din România – Filiala Călărași, Universitatea București – Facultatea de Geografie, Muzeul Municipal Călărași și Lic. Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, organizează expoziția de fotografie „ARTGEOGRAFICA”. Vernisajul va avea loc la Lic. Tehnologic „Nicolae Bălcescu” – Oltenița, pe data de 9 martie, ora 10:00.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 9 martie – 30 martie 2017, luni – vineri, între orele 08:00 – 16:00.

Vă așteptăm în număr cât mai mare!

drd. Theodor Zavalas Manager Muzeul Civilizatiei Gumelnita Oltenita

0727.845.536 / 0242.511.174

http://muzeulgumelnita.ro

Târgovişte: programul “Școala Altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun!”

ACTIVITĂŢILE EDUCAŢIONALE ORGANIZATE DE CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA ŞI COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL „CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVIŞTE ÎN CADRUL PROGRAMULUI „SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!” 2017

În contextul dezvoltării ofertei de programe educative pentru elevi, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte se alătură, şi anul acesta, programului “Şcoala Altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, iniţiat de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Preşcolarii, şcolarii şi liceenii vor avea ocazia să participe la activităţile educaţionale propuse de specialiştii muzeelor dâmboviţene.
Etape: 20 – 24 martie 2017
22 – 26 mai 2017
Activităţile educaţionale din cadrul proiectului sunt următoarele:
Continuă lectura

Fǎlticeni: "Săptămâna Ion Irimescu"-programul Muzeului de Artă Ion Irimescu –„Mici Artişti, Mari Talente”- Fǎlticeni, Suceava

grafica-si-colaj-tehnica-mixta-ziua-4-clasa-a-iii-a-a-ceparu-irina-gr-114

„MICI ARTIŞTI, MARI TALENTE”

(SĂPTĂMÂNA ION IRIMESCU)

Muzeul de Artǎ „Ion Irimescu” din Fǎlticeni în colaborare cu instituţiile de învǎţǎmânt din judeţul Suceava va organiza pânǎ la sfârşitul anului şcolar o serie de activitǎţi educativ-recreative a cǎror scop este de a descoperi tinerele talente, de a stimula creativitatea şi de a dezvolta spiritul de echipǎ în rândul elevilor mari şi mici.

În perioada 20 – 23 februarie 2017,  de la orele 10.00-12.00, se vor desfǎşura la Şcoala Gimnazialǎ „Ion Irimescu” ateliere de modelaj în lut şi plastelinǎ, de realizare a unor colaje pe diferite teme dupǎ grafica Maestrului Ion Irimescu, precum şi desene în tehnică  mixtă. La aceste activitǎţi vor participa cu preponderenţǎ elevii claselor primare îndrumaţi de doamnele învǎţǎtoare şi de reprezentantul muzeului, Teodora Moroşanu- documentarist.

Luni de la orele 11.00 – 12.30 s-a desfǎşurat un atelier de modelaj în lut şi plastelinǎ la care au participat elevii Clasei pregǎtitoare B, condusă de doamna învǎţǎtoare Filipciuc Gabriela.

Marţi, 21.02.2017, de la orele 10.00 – 11.00 a avut loc „Atelierul artiștilor”- atelier de colaj, dupǎ grafica Maestrului Ion Irimescu, cu clasa I B, coordonatǎ de doamna învǎţǎtoare Dulgheriu Sabina. De la orele 11.00 – 12.00, clasa a IV SbS, condusǎ  de doamnele învǎţǎtoare Purdilǎ Cǎtǎlina şi Lungu Cipriana au participat la un Atelier de ORIGAMI, intitulat: „Școala mea-un vis colorat”. La acest atelier, elevii vor realiza cuburi colorate în care vor fi introduse la alegere mesaje pentru mame sau citate din interviurile Maestrului Irimescu.

Miercuri, 22.02.2017, clasa a II-a A, îndrumatǎ de doamna învǎţǎtoare Axinte Nicoleta a desfǎşurat, în intervalul 11.00 – 12.30, un atelier de Colaj denumit „Frumosul în școala mea”.

Joi, 23 februarie 2017, clasa a III-a A, condusǎ de doamna învǎţǎtoare Ceparu Irina în colaborare cu doamna educatoare Balan Doinţa, care îndrumă Grupa Mijlocie de la G.P.N. „Lizuca”, au participat la un atelier de grafică şi desen în tehnică  mixtă intitulat „Operele maestrului prin ochi de copil”.

     Toate aceste ateliere desfǎşurate de Muzeul „Ion Irimescu” în parteneriat cu Şcoala Gimnazialǎ „Ion Irimescu” sunt prevǎzute în Programul activităților dedicate Zilelor Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” în perioada 20 – 24 februarie 2017.

În perioada care urmeazǎ, respectiv 27 februarie- 8 martie 2017, activitǎţile de parteneriat cu şcolile vor avea ca teme Luna Mărţişorului şi Omagiul mamei (temă des reprezentată şi de Maestrului Ion Irimescu în opera sa).  Elevii participanţi vor realiza mǎrţişoare, felicitǎri, obiecte în tehnica ORIGAMI şi vor picta figurine din pastǎ ceramicǎ.

      Obiectivele tuturor activitǎţilor desfǎşurate în colaborare cu instituţiile şcolare din judeţul Suceava fac parte din cele prevǎzute în PROGRAMUL MUZEULUI DE ARTĂ ION IRIMESCU –„MICI ARTIŞTI, MARI TALENTE”.

 

Cu respect,

Teodora Moroşanu,documentarist

0752-672341/ teodora.morosanu@ymail.com

Date de contact Muzeul „ION IRIMESCU”:
Adresa: str. Mihai Eminescu, nr 2
Telefon: 0230-238.040/ e-mail: muzeul_ionirimescu@yahoo.com

Blog: https://ionirimescu.wordpress.com/

Cluj-Napoca: evenimentul Sărbătoarea iubirii. Incursiune în istoria reprezentării inimii, sâmbătă, 25 februarie

afismnit

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei vă invită sâmbătă, 25 februarie, să participaţi la evenimentul Sărbătoarea iubirii. Incursiune în istoria reprezentării inimii, organizat la Colecţia de Istorie a Farmaciei – P-ţa Unirii nr. 28.

Inima a fost considerată dintotdeauna lăcaş al sentimentelor, şi mai ales al iubirii. De altfel, în scrierile antice ale lui Galen şi Aristotel, inima era descrisă ca având trei ,,încăperi” şi o adâncitură la mijloc şi probabil, din încercările de reprezentare a inimii conform acestei descrieri, s-a născut imaginea de inimioară.

În perioada Renaşterii, inimioara devenise simbolul romantismului şi al iubirii curteneşti, a fost însă folosită şi în imagini religioase, ca inima sacră a lui Christos, şi chiar şi în contexte laice, ca de exemplu, pe cărţile de joc.

În perioada barocă, inimioara era deja un motiv omniprezent în scrisorile de dragoste. În paralel, au devenit populare şi reprezentările anatomic corecte ale inimii: pe planşe, în tratate şi sub formă de modele anatomice, organul în sine fiind clar separat de ideea de sediu al sentimentelor şi tratat doar ca “pompă” a sistemului circulator.

Vizitatorii pot descoperi cu ajutorul unei fişe speciale de sală, diferite reprezentări ale inimii în cadrul Colecţiei de Istorie a Farmaciei – de la cele figurative, pictate pe tavanul Officinei sau imprimate pe diplome de farmacişti, pe sticluţele pentru Elixirul Dragostei, până la cele realiste de pe planşe anatomice şi chiar pe electrocardiografe.

În cadrul evenimentului puteţi vizita şi expoziţia temporară „Animale vindecătoare. Ingrediente de origine animală în vechile farmacii transilvănene” şi grupajul FOCUS, obiectul lunii, care în februarie este dedicat produselor pe bază de Aloe Vera.

Vă aşteptăm cu drag!