Brăila: Muzeul Brăilei “Invitatie la Simpozion, 5 mai”

SIMPOZION LA MUZEUL BRĂILEI „CAROL I”

Vineri, 5 mai 2017, ora 17, în sala de conferințe a Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian nr. 3) se va desfășura Simpozionul TIMP (DE)SCRIS, în cadrul celei de a șasea ediții a Festivalului Național de Creație și Interpretare „Ana Blandiana”.

Invitați: Ana Blandiana, Nicolae Băciuț, Nicolae Grigore Mărășanu, Radu Voinescu, Constantin Gherghinoiu, Ostaș Valeriu, Ion Găină, Ana Maria Gîbu, Corneliu Goldu.

Participă elevi și profesori coordonatori din Brăila, Galați și Căușeni (Republica Moldova).

Coordonatorul festivalului: Gabriela Vasiliu.

Moderatorul simpozionului: Viorel Coman.

Diana Cosarca
Muzeul Brailei „Carol I”
Serviciul Relatii Publice
Piata Traian nr.3
tel. 0339401003 fax 0339401002
www.muzeulbrailei.ro

Brăila: expoziția Din istoria „dacilor liberi”: podoabe, accesorii vestimentare și obiecte de uz casnic.

Joi, 16 martie 2017, ora 11, vă invităm la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian nr. 3), unde va avea loc vernisajul expoziției

Din istoria „dacilor liberi”: podoabe, accesorii vestimentare și obiecte de uz casnic.

Expoziția a fost amenajată în perioada 24-26 februarie de o echipă de studenți ai Facultatății de Istorie și Filologie a Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul (Republica Moldova), coordonați de dr. Costin Croitoru, cercetător științific la secția „Arheologie” a Muzeului Brăilei „Carol I” și de dr. George Dan Hânceanu, cercetător științific al Muzeului de Istorie Roman.

Artefactele ce fac obiectul acestei expuneri tematice reprezintă descoperiri arheologice efectuate pe teritoriul județului Neamț și aparțin Muzeului de Istorie Roman din cadrul Complexului Muzeal Județean Neamț.

Diana Cosarca
Muzeul Brailei „Carol I”
Serviciul Relatii Publice
Piata Traian nr.3
tel. 0339401003 fax 0339401002
www.muzeulbrailei.ro

Brăila: EAER. APĂ. ARTĂ. „ARTIST ŞI FAUN. TEME ALE MODERNITĂŢII TIMPURII ÎN OPERA LUI NICĂPETRE”

afis2_ev

AER. APĂ. ARTĂ.

„ARTIST ŞI FAUN. TEME ALE MODERNITĂŢII TIMPURII ÎN OPERA LUI NICĂPETRE”

Prima întâlnire „Aer. Apă. Artă” a acestui an are loc sâmbătă, 28 ianuarie, la ora 11:30, şi este dedicată aniversării a 81 de ani de la nașterea sculptorului şi graficianului Nicăpetre (1936, Brăilița – 2008, Toronto). Întâlnirea va avea loc chiar în aşezământul care adăposteşte cea mai mare parte a operei artistului: Centrul Cultural Nicăpetre.

Prelegerea va urmări trei teme interconexe în cariera de după 1967/1968 a lui Nicăpetre: (1) tema „bunului sălbatic”, articulată autoreferenţial în jurul figurii Faunului; (2) tema sexualităţii paradisiace, problematizată în textele şi seriile de sculpturi dedicate cuplului Adam şi Eva; în sfârşit, (3) o temă „vitalistă”, mai generală în creaţia lui Nicăpetre, dar localizabilă în special în acele elaborări în jurul „formei originare” (seriile „Sămânță”, „Innate”, „Adam și Eva”).

Chiar dacă se regăsesc copios în „mitologiile” moderniste ale secolului al XX-lea, aceste teme îşi au prima şi cea mai consistentă şi consecventă formulare în Modernitatea Timpurie (c. 1550 – 1750) iar ceea ce este interesant e că Nicăpetre le abordează apelând la forme (Faunul, Nimfa, recuzita „all’antica”, formula compoziţională a triumfului) şi soluţii stilistice aparținând aceleiaşi perioade, forme şi soluţii provenind mai cu seamă din sfera „anticlasică”, în speță din arta manieriştilor italieni şi din cea a lui Giambattista Tiepolo. Prelegerea va căuta să argumenteze că, în cazul lui Nicăpetre, preocupările în direcţia acestor teme au premers formelor, dar că, odată adoptate (în preajma anului 1971), formele Modernităţii Timpurii au contribuit să clarifice traiectoriile cercetării artistice şi să stabilizeze temele. Este posibil ca Nicăpetre să fi „descoperit” motivul raptului amoros prin intermediul lui Picasso, dar l-a adâncit şi l-a transfigurat – l-a făcut „al său” – prin revenirea continuă la exemplul lui Tiepolo.

Principala ipoteză de lucru pe care „Artist și Faun…” va încerca să o avanseze este că o investigație sistematică a prezenței și ponderii acestor teme și forme ale Modernității Timpurii în cuprinsul întregii opere de maturitate a lui Nicăpetre poate oferi elementele pentru o mai precisă evaluare a c eea ce a fost numit, de către unii comentatori, „barochismul” său și poate contribui la izolarea, înăuntrul „genului proxim” al sculpturii românești post-brâncușiene, a acelei „diferențe specifice” care îi particularizează poetica.

Alina-Ruxandra Mircea
Muzeograf

Diana Cosarca
Muzeul Brailei „Carol I”
Serviciul Relatii Publice
Piata Traian nr.3
tel. 0339401003 fax 0339401002
www.muzeulbrailei.ro

Brăila: manifestare dedicată Zilei Municipiului Brăila, prilejuită de împlinirea a 649 de ani de atestare documentară (20 ianuarie 1368 – 20 ianuarie 2016)

aniversare_braila_infobraila

ZIUA MUNICIPIULUI BRĂILA – 649

Vineri, 20 ianuarie 2017, ora 11, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian, nr. 3), va avea loc manifestarea dedicată Zilei Municipiului Brăila, prilejuită de împlinirea a 649 de ani de atestare documentară (20 ianuarie 1368 – 20 ianuarie 2016).

Program:

1. Lansarea publicației anuale Brăila 649

2. Lansarea unor lucrări apărute la Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”:

– ISTROS, XXII, Proceedings of the 15th International Colloquium of Funerary Archaeology, edited by Valeriu Sîrbu

– Ionel Cândea, Cetatea Albă / Cercetări arheologice și istorice/ Archaeological and Historical Researches (volum bilingv română – engleză)

– Marcel I. Spinei, Grigorie Bunu Aliatu ieromonahul (1370?, Moldova – 1453?, Constantinopol). Ultimul protopsaltal catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol . Monografie

Costel Drăgan, Rolul oraşelor fluviale şi al spaţiilor urbane, riverane, în dezvoltarea teritorială a coridorului Rin-Main-Dunăre. O aplicaţie pentru spaţiul românesc dunărean

Ce citea Nicolae Iorga, volum întocmit de Dorina N. Rusu

3. Lansarea medaliilor:

– Regele Mihai I al României – 95 de ani / Muzeul Brăilei „Carol I” – la 135 de ani de la întemeiere (1881-2016)

– Jubileu Perpessicius – 125 de ani de la naștere (1891 – 2016)

– Iulian Antonescu – 25 de ani de posteritate (1991-2016).

Moderator: prof. univ. dr. Ionel Cândea, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”.

Diana Cosarca
Muzeul Brailei „Carol I”
Serviciul Relatii Publice
Piata Traian nr.3
tel. 0339401003 fax 0339401002
www.muzeulbrailei.ro

Brăila: Invitație Aniversare Eminescu – luni 16 ian. 2017, Muzeul Brăilei

Luni, 16 ianuarie 2017, Muzeul Brăilei „Carol I” organizează o serie de manifestări dedicate poetului național Mihai Eminescu:

ora 10, la Casa Memorială „D. P. Perpessicius” (str. Cetății nr. 70), va avea loc vernisajul expoziției Luceferi ce răsar…; organizator:  secția „Memoriale”; prezintă: Elena Ilie.

ora 11, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian nr. 3):

– vernisajul expoziției Povestea „Luceafărului”; organizator: Muzeul Literaturii Române Iași; prezintă: Anca Maria Buzea

– prezentare de carte: Mihai Eminescu, Despre limbă, cultură, teatru, ediție de Dumitru Irimia, apărută la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași; prezintă: Zamfir Bălan

– conferință: Odiseea manuscriselor eminesciene; prezintă: Valentin Coșereanu

– festivitatea de premiere a elevilor participanți la Concursul Național de Creație Literară și Reviste Școlare „Mihai Eminescu” Brăila – ediția a XX-a, organizat de Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Brăila; prezintă: Evelina Dumitrașcu.

Moderatorul evenimentelor: Ionel Cândea.

Diana Cosarca
Muzeul Brailei „Carol I”
Serviciul Relatii Publice
Piata Traian nr.3
tel. 0339401003 fax 0339401002
www.muzeulbrailei.ro

Brăila: o seară de literatură și muzică orientală, susținută de Călin Torsan și Victor Podeanu, vineri, 18 noiembrie 2016, ora 17

afis-c-torsan

Muzeul Brăilei „Carol I” vă invită vineri, 18 noiembrie 2016, ora 17, la Casa Memorială „Panait Istrati” din Grădina Publică, să luați parte la o seară de literatură și muzică orientală, susținută de Călin Torsan și Victor Podeanu.

Parteneri de dialog: Zamfir Bălan și Valentin Popa.

Câteva fragmente din romanul Ospățul, scris de Călin Torsan, vor fi interpretate la instrumente de suflat (Călin Torsan) și percuție (Victor Podeanu).

Cei doi sunt fondatori ai grupului bucureștean de muzică improvizată, multumult.

Diana Cosarca
Muzeul Brailei „Carol I”
Serviciul Relatii Publice
Piata Traian nr.3
tel. 0339401003 fax 0339401002
www.muzeulbrailei.ro

invitatie-recto-web invitatie-verso-web

Brăila: lansarea cărții Lămpile antice din colecția Muzeului Brăilei

LANSARE DE CARTE LA MUZEUL BRĂILEI „CAROL I”

Vineri, 19 februarie 2016, ora 17, în sala de conferințe a Muzeului Brăilei „Carol I” din Piața Traian nr. 3, va avea loc lansarea cărții Lămpile antice din colecția Muzeului Brăilei

„Carol I”, autori dr. Florin Topoleanu și dr. Costin Croitoru, apărută de curând la Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”. Cartea face parte din Bibliotheca Archaeologica, Seria Patrimonium I și este în ediție bilingvă, română-franceză.

Prezintă:

– cercet. șt. I, dr. Florin Topoleanu, Institutul de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea ;

– cercet. șt. II, dr. Costin Croitoru, Muzeul Brăilei „Carol I”.

Totodată, va avea loc și vernisajul expoziției temporare Lămpile antice din colecția Muzeului Brăilei „Carol I”.

Moderatorul evenimentului: prof. univ. dr. Ionel Cândea.

Diana Cosarca
Muzeul Brailei „Carol I”
Serviciul Relatii Publice
Piata Traian nr.3
tel. 0339401003 fax 0339401002
www.muzeulbrailei.ro