Târgoviște: 1 iunie 2015 intrare gratuită pentru copii la muzeele din Târgoviște

De 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului, preşcolarii şi elevii vor avea ocazia de a vizita gratuit muzeele şi casele memoriale din Târgoviște ce aparțin Complexului Național Muzeal ”Curtea Domnească”. Atât părinții, cât și bunicii însoțitori vor avea și ei acces gratuit.

Astfel au acces gratuit la: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni,  Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul de Istorie, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul de Artă, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”.

Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi vizitat conform programului oficial de vară, între orele 9.00 – 18.30, iar celelalte muzee pot fi vizitate  între orele 9.00 – 17.00.

Ziua Copilului la Muzeul Judetean de Istorie Prahova

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale din Ploieşti şi judeţ oferă copiilor posibilitatea vizitării expoziţiilor permanente şi temporare gratuit între orele 9.00 – 17.00 şi organizează activităţi cultural – educative interactive şi ateliere tematice, cu acces liber, după următorul program:

În Municipiul Ploieşti, programul muzeelor este corelat cu manifestările ocazionate de Zilele Oraşului.

1. Muzeul „Casa de târgoveţ secolele XVIII- XIX”, str. Democraţiei, nr.2

Ø 28 mai 2015, ora 11.00 – atelierul de modelaj în lut „Atelierul mâinilor dibace”

2. Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” la Şcoala Gimnazială „Candiano Popescu”

Ø 29 mai 2015, ora 11.00 – matineu muzeal „Să desenăm instrumente de măsurat – timpul pe asfalt”.

3. Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, str. Toma Caragiu, nr.10

Ø 1 iunie 2015, ora 10.00-13.00 – expoziţia temporară „Copilăria de altădată” din ciclul „Muzeul din stradă”; atelierul interactiv „Păpuşile prin ochi de copii”.

4. Muzeul memorial „Nichita Stănescu”, str. Nichita Stănescu, nr.1

Ø 1 iunie 2015, ora 10.00 – expoziţie temporară de desene „Copilăria la Nichita”.

5. Muzeul „I. L. Caragiale”, str. Kutuzov, nr.1

Ø 1 iunie 2015, ora 11.00 – expoziţie temporară de desene „Minunata lume a copilăriei”

În judeţ în data de 1 iunie 2015:

1. Muzeul de artă religioasă, Vălenii de Munte, str. G. Enescu, nr.1

Ø Ora 9-17 – târg de desene şi pictură realizate de elevii Şcolii Generale Speciale Vălenii de Munte

2. Muzeul „Casa Domnească”, com. Brebu

Ø Ora 10.00 -14.00 – concurs de jocuri şi desene „Curcubeul copilăriei noastre” realizate de elevii Şcolii Gimnaziale „Matei Basarab” Brebu

3. Muzeul memorial „Constantin şi Ion Stere”, Parcul C. Stere, com. Bucov

Ø Ora 10.00 – concurs de desene „Ziua Copilăriei”

4. Muzeul memorial „Cezar Petrescu”, Buşteni, str. T. Vladimirescu, nr.2

Ø Ora 11.00 – matineu muzeal „Să ne păstrăm copilăria”, colaborare cu Grădiniţa „Fram, ursul polar” Buşteni.

5. Muzeul „Conacul Bellu”, Urlaţi, str. Orzoaia de Sus, nr.12

Ø Ora 16.00 – spectacol coregrafic „Zâmbete şi veselie la conac de Ziua Copilului”, colaborare cu Casa de Cultură a oraşului Urlaţi.

Târgovişte: Intrare gratuită pentru copii la muzeele Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească”

1 IUNIE 2014

INTRARE GRATUITĂ PENTRU COPII LA MUZEELE COMPLEXULUI NAŢIONAL MUZEAL “CURTEA DOMNEASCĂ”

De 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului, preşcolarii şi elevii vor avea ocazia de a vizita gratuit muzeele şi casele memoriale din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni,  Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul de Istorie, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul de Artă, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Casa Memorială I. L. Caragiale, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, Muzeul Etnografic „Prof. Dumitru Ulieru” Pietroşiţa.

Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi vizitat conform programului oficial de vară, între orele 9.00 – 18.30, iar celelalte muzee pot fi vizitate între orele 9.00 – 17.00.