București: Lansare atlas „Descriptio Bessarabiae”

Institutul Cultural Român organizează miercuri, 14 iunie 2017, începând cu ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“, lansarea volumului cartografic Descriptio Bessarabiae.Realizat în două versiuni, română şi engleză, atlasul Descriptio Bessarabiae valorifică un număr de 120 de hărți, într-o concepție vizuală de excepție, piese rare aflate în patrimoniul Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi, unul dintre puținele muzee de gen din lume, și în colecțiile private ale autorilor. Prezentarea hărților în structura albumului respectă evoluția istorică a realizărilor cartografice referitoare la spațiul basarabean în aproape cinci secole de cartografie.

„Basarabia nu este un mit. Este o realitate. Apărută pe hartă printr-un joc al istoriei, ea a dispărut printr-un concurs de împrejurări la fel de neașteptat. Dar precum astronomii știu să vadă cometele numai de ei cunoscute, știu să comenteze și să calculeze precis traiectorii numai de ei bănuite, așa și istoricii ar trebui să însușească măiestria de a pune preț pe cele mai insesizabile adevăruri. Raportate la astronomie (dacă doriți, le putem raporta la Timp), hărțile nu sunt decât niște grafice obișnuite pe care mâini nesigure de suverani ai clipei își trec propriile ambiții. Și e de datoria noastră să nu le luăm drept adevăruri absolute, chiar dacă ei au semnat cu nume de împărați creștini ca Alexandru I sau cu nume de tirani comuniști ca Iosif Stalin… Axioma existenței acestui pământ sunt chiar oamenii care au trecut fulgerător prin clepsidra timpului, dar n-au dorit să aibă un destin asemănător cu cel al firelor de nisip. Scopul lor a fost să lase o urmă. Argumentul suprem al existenței lor este urma. Citind urmele generațiilor care s-au perindat în istoria noastră, afirmăm cu profundă convingere: Basarabia nu este un mit. Este o realitate.” (din prefaţa „Basarabia. Miza geostrategică“)

Evenimentul se va desfășura în prezența președintelui Institutului Cultural Român și îi va avea ca invitați pe domnul Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române, domnul Răzvan Theodorescu, academician, și domnul prof. univ. dr. Emil Dragnev, istoric la Universitatea de Stat din Moldova. În cadrul lansării vor lua cuvântul și autorii: E.S. domnul Mihai Gribincea, Ambasador al Republicii Moldova în România, domnul Ovidiu Dumitru și domnul prof. univ. dr. Adrian Năstase, coordonatorul volumului.

Alături de organizatori și de invitații speciali, la eveniment vor participa oficiali români, oameni de cultură din țară și din străinătate, precum și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București.

București: Co-creativitate în expoziția inedită ”H+ARTA contemporană” la Muzeul Hărților

Co-creativitate în expoziția inedită ”H+ARTA contemporană”

la Muzeul Hărților

Vernisaj: 16 iunie 2017, orele 18.00

Durata: 16 iunie – 16 iulie 2017

Locul: Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Str. Londra nr. 39, sector 1, București

Program de vizitare: miercuri – duminică, 10.00 – 18.00

Tarif: 8 lei, inclus în prețul de vizitare al Muzeului

Gratuit: ultima sâmbătă din fiecare lună

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi în colaborare cu Liceul de arte plastice ”Nicolae Tonitza” vă invită la vernisajul expoziției inedite „H+ARTA contemporană” ce prezintă lucrări realizate de elevi ai clasei a X-a în cadrul acestui liceu. Acesta va avea loc vineri, 16 iunie 2017, ora 18.00, la sediul muzeului.

Expoziția este produsul final al proiectului ”Tonitza la Muzeul Hărților” inițiat de muzeu în colaborare cu liceul Tonitza în luna aprilie 2017. Bazat pe conceptul de co-creativitate, proiectul a propus liceenilor întâlniri moderate de Valentina Iancu (curator) și Aurora Kiraly (artist vizual), în care s-a discutat despre profesia de curator, despre patrimoniu, despre cum acesta poate fi utilizat ca sursă de inspirație de către artiștii contemporani și despre cum se pot raporta la el. Liceenii implicați în acest proiect au aflat noțiuni generale legate de curatoriat, cum se face o cercetare artistică, cum se stabilește o temă si cum poate fi ea dezvoltată și au lucrat pe o temă urmărită de cele două coordonatoare. În pregătirea expoziției liceenii au fost cei care au ales și au votat titlul expoziției, au gândit modul de promovare și panotare a expoziției, au oferit feed-back, în cadrul unei munci de echipă în care vocea copiilor a fost la fel de importantă ca și cea a adulților coordonatori.

”Sateliții lui Uranus”, ”Orașul viciilor”, ”Harta gândurilor”, ”Adevărata hartă a centrului vechi” sunt doar o parte din titlurile lucrărilor ce vor fi expuse, alături de caietele de schițe, în cadrul expoziției. Lucrările și performance-ul realizate de cei opt artiști au drept sursă de inspirație atât patrimoniul muzeului cât și ideea de cartografie în general: harta cerului, vechile hărți polineziene, planul orașului București etc.

Membrii echipei despre ”Tonitza la Muzeul Hărților”

”Cred că proiectul propus de muzeu este unul bine gândit. Copiii, prin dezvoltarea acestui proiect, pot da viață muzeului – ei se simt, deja, acasă. Sunt sigură că va fi un eveniment deosebit. Copiii sunt foarte încântați de ce se întâmplă acolo. Deja se gândesc mai departe… Mi se pare important acest parteneriat atât pentru elevi cât și pentru muzeu, fiecare are de câștigat. ” May Oana Isar, artist plastic, director adjunct liceul de arte plastic Nicolae Tonitza

”Invitația de a participa în acest proiect a fost o provocare. Am construit expoziții tematice, pornind de la cele mai diverse idei, cu artiști consacrați; dar în lucrul cu ei niciodată nu a fost nevoie să explic permanent de ce fac ceea ce fac, cum fac ceea ce fac etc. Practic atelierul ăsta mă obligă să îmi chestionez propria practică curatorială și să o explic într-o manieră accesibilă. Sper că experiența este una constructiva pentru niște artiști în plină formare. Muzeul este o instituție care lucrează în general cu nume consacrate și ocupă un loc foarte impozant în ierarhia posibilităților artiștilor de a-și prezenta arta. ” Valentina Iancu, curator

”Și eu consider această experiență o provocare. Intâlnirea cu liceenii de la Tonitza mi-a oferit șansa și contextul de a porni un proiect de la specificul muzeului pentru a explora cu ei vastitatea temei hărții, posibilele direcții de abordare, ghidarea procesului de documentare și cercetare dar și înțelegerea rolului pe care îl are curatorul în arta contemporană.

Am invitat ca observatori la acest atelier și studenți de la Universitatea Naționala de Artă (departamentul Fotografie și Imagine Dinamică) și s-a dovedit a fi o experiență foarte bună, pentru toată lumea implicată. Aștept cu nerăbdare a doua jumatate a proiectului, concretizarea ideilor și discuțiilor și lucrul colaborativ la expoziție!” Aurora Kiraly, curator și artist plastic, cadru didactic al Universității Naționale de Arte

”Proiectul mi se pare o idee interesantă, mă bucur să fac parte din el. Totul a decurs bine iar muzeul este un loc superb.” Matei Siminic, clasa a X – a, membru al echipei

”Consider că acest proiect are un mare impact asupra activității noastre artistice din viitor. De la bun început, cred că este vitală cunoașterea desfășurării unei expoziții pentru un artist complet.

Ceea ce m-a impresionat este faptul că în cadrul unei expoziții nu se poate vorbi numai despre arta lucrărilor artiștilor expozanți, ci și despre o artă a amenajării expoziției în sine: modul în care panotarea ajută privitorul să înțeleagă expoziția mai bine sugerându-i o anumită narațiune, o logică de citire a operelor.” Ana Lupu, clasa a X-a, membră a echipei.

 

Despre coordonatori

Aurora KIRÁLY este artist vizual, educator şi manager cultural. A absolvit Universitatea Naţională de Arte Bucureşti în 1994 şi Masterul de Management Cultural EcumEst în 1998. Din octombrie 2001 este director al Asociaţiei Galeria Nouă. În 2007 se alătură echipei de cercetare a Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti şi începe să predea la departamentul de Foto-Video, Procesarea Computerizată a Imaginii.

Valentina Iancu este istoric de artă și curator. Lucrează la Muzeul Național de Artă al României. Cercetează aspecte ale modernismului românesc în relație cu politicul, suprarealismul în Europa de Est și retoricile artei contemporane tinere.

Persoană de contact:

Cristina Toma

office@muzeulhartilor.ro

Parteneri media

clip_image002 clip_image004