Napoca: expozitie Adrian Grecu – Vernisaj luni 10 aprilie 2017 – Galeria 45 – Str. I. Maniu nr. 3

“Kit incomplet de supravietuire”

“Expoziţia de faţă e o continuare a preocupărilor personale în domeniul graficii 3D începute cu 20 de ani în urmă. În 1998 la Galeria Veche din Cluj am prezentat pentru prima dată obiecte reale în paralel cu simulările virtuale ale acestora, constând în imagini şi animaţii generate cu ajutorul softurilor de modelaj şi rendering 3D.

De atunci şi până acum experienţa vizuală a evoluat spre realitatea augmentată, în care spectatorul interacţionează cu elementele din spaţiul real şi anume are posibilitatea să declanşeze anumite procese în jurul imaginii obiectelor reale văzute prin intermediul ecranului telefonului mobil. Deci funcţionarea acestei aplicaţii este condiţionată de prezenţa lucrărilor din spaţiul real, mai exact de poziţionarea camerei telefonului pe lucrarea reală din expoziţie. Practic are loc o filtrare a realităţii, o reinterpretare a acesteia cu elemente grafice personale, virtuale, creative. Acest lucru este posibil prin instalarea pe telefonul mobil al spectatorului a unei prime aplicaţii realizate special pentru această expoziţie, care poate fi descărcată de pe GooglePlay.
O altă abordare, practic a doua aplicaţie este “imersia” în spaţiul virtual, în spaţiul tabloului, realizat cu ajutorul căştilor VR, fie într-o galerie virtuală asemănătoare spaţiului expoziţional, fie într-un tablou celebru cum este “Misterul şi melancolia unei străzi” de Giorgio de Chirico. Această aplicaţie este funcţională independent, nu e condiţionată de prezenţa lucrărilor în expoziţie, poate fi vizionată în acelaşi timp de pe orice meridian. De asemenea poate fi vizionată şi online pe ecranul monitorului, accesând adresa web indicată şi având instalat pe computer Playerul corespunzător.

Suportul tehnic pentru realizarea celor două aplicaţii, pentru partea de interactivitate este asigurat de Mihai Anton, programator media, care a pus în scenă toate formele 3D şi imaginile realizate de autorul expoziţiei.

Actul creativ al acestei expoziţii nu vine dintr-o negare sau dintr-un orgoliu tehnologic, ci dintr-o revalorizare, din folosirea unor noi mijloace de expresie, fără a afirma vreo ierarhie valorică între new media şi pictură, grafică sau sculptură. Procesul realizării acestui tip de lucrări are ca punct de pornire toate acestea. Desenul este la baza tuturor, la fel cum principiul modelajului în lut este aplicat în modelajul virtual. Se operează cu aceleaşi elemente: formă, lumină, culoare.

Toate acestea contribuie la o schimbare de paradigmă, la o noua relaţie între spectator şi operă, la un nou tip de percepţie a lucrării de artă în timp şi spaţiu, devenind astfel un punct de plecare spre noi abordări şi deschideri.”

Adrian Grecu Cluj-Napoca
10 februarie 2017

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s