Cluj-Napoca: Festivalul Național „Prietenii Muzicii” – Pro Piano, București, România – filiala Cluj-Napoca

pliant-exp-de-bayax

Prietenii Muzicii

În perioada 24-26 februarie 2017, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, va găzdui Ediția a X-a a Festivalului Național „Prietenii Muzicii” – Pro Piano, București, România – filiala Cluj-Napoca.

Festivalul reunește iubitori ai pianului din întreaga țară, care studiază la licee speciale sau în regim privat. Numărul mare al participanților, mereu în creștere la fiecare ediție, demonstrează interesul și atașamentul lor față de muzică și față de pian.

***

Printre primele proiecte organizate de Fundația Pro Piano au fost numeroase participări la concursuri naționale și internaționale, precum și organizarea de concerte, recitaluri și spectacole.

În anul 1997, s-a desfășurat primul proiect de importanță națională și internațională organizat de către Fundație: Concursul Internațional de interpretare pianistică „Pro Piano România”. Concursul are o frecvență anuală, desfășurându-se în a doua jumătate a lunii iunie și este destinat tinerilor pianiști între 6 și 30 de ani. Înca de la prima ediție, s-a bucurat de un mare interes. În anul 2016 s-a desfășurat ediția a XX-a.

Începând din anul 2011, în paralel cu concursul de intrepretare, se desfășoară și Concursul de Creație – Compoziție Muzicală.

Festivalul „Prietenii Muzicii” este al doilea proiect primit cu mare entuziasm. Are o desfășurare impresionantă în centre culturale importante ale țării: București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara. Beneficiarii sunt tinerii care studiază pianul fie în învățământul de stat, fie în cel particular.

Festivalul „Prietenii Muzicii” București a fost inițiat în anul 2003. Cel din Cluj-Napoca în 2008, Iași în 2012, Sibiu în 2013 și Timișoara în 2016.

Din anul 2006 au avut loc o serie de recitaluri peste hotare organizate d Fundația „Pro Piano-România”. O serie de tineri pianiști au susținut recitaluri în Roma și Veneția (Italia).

În anul 2007, seria de recitaluri a continuat la Veneția și Verona (Italia), precum și la Berlin (Germania) și Budapesta (Ungaria).

În anul 2008 au fost susținute recitaluri în Franța, la Ambasada României din Paris și la Parlamentul European de la Strassbourg.

În anumiți ani, Fundația a organizat și tabere muzicale de vară.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s