Slobozia: Expoziția ICOANA DIN CASA –PUNTE SPRE CER va fi deschisă miercuri, 14 decembrie 2016, la ora 13.00

afis-icoane

ICOANA DIN CASA –PUNTE SPRE CER

Sfârșitul de an ne îndeamnă la introspecție. Ultima lună din calendar aduce cu sine un timp în care ne întrebăm dacă anul ce tocmai se termină s-a scurs cu folos, dacă l-am petrecut așa cum am fi dorit. Acum este momentul în care ne adunăm așteptările pentru a le proiecta cu speranță în anul care bate la ușă.

Luna decembrie vibrează de colinde, de bucuria sărbătorilor de iarnă, de reîntoarcerea în sânul familiei, de zâmbetele copiilor care-l așteaptă cu nerăbdare mai întâi pe Moș Nicolae, apoi pe Moș Crăciun, cu promisiunea că au fost cuminți tot anul.

În freamătul acestei ultime luni a anului, tradiția obiceiurilor de iarnă este, încet-încet, readusă la viață, înconjurând cu căldură miracolul Nașterii Domnului.

În preajma Crăciunului încercăm să ne regăsim pe noi înșine, să regăsim binele și divinul păstrat, ascuns sau uitat în sufletul fiecăruia.

Departe de tumultul zilei, în casa fiecărui ialomițean, a fiecărui român, există un loc de alinare, de reculgere, de legătură cu divinul. Icoana patronează acest spațiu. Înălțată cu smerenie spre est, ea îndeamnă de pe peretele oricărei case în care se află să avem grijă de sufletele noastre, să încercăm să ne apropiem de Dumnezeu prin binele pe care îl facem și pe care îl primim, prin adevăr, iubire și speranță.

O icoană este o punte spre cer. Icoana din casă este fărâma de artă religioasă care ne trezește pe noi înșine din amorțeala vieții de zi cu zi, care ne amintește să fim mai buni, mai curați, mai aproape de divin și, poate, de noi înșine.

În preajma sărbătorii Nașterii Domnului, Muzeul Județean Ialomița organizează expoziția de icoane vechi ICOANA DIN CASA –PUNTE SPRE CER, valorificând icoane din colecția muzeului, datate în perioada secolelor XIX-XX.

Expoziția ICOANA DIN CASA –PUNTE SPRE CER va fi deschisă miercuri, 14 decembrie 2016, la ora 13.00, la sediul Muzeului Județean Ialomița.

Vă așteptăm!

Muzeograf Cătălina Cernea

Muzeul Judetean Ialomita

Bd. Matei Basarab, nr. 30

Slobozia, jud. Ialomita

http://www.mjialomita.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s