Bacău: Simpozionul Naţional „Vasile Pârvan”

Simpozionul Naţional „Vasile Pârvan”

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhivele Naţionale Bacău, organizează, în zilele de 6-7 octombrie 2016, Simpozionul Naţional „Vasile Pârvan”, manifestare de tradiţie, apreciată în mediul ştiinţific şi muzeografic naţional, cât şi de publicul larg.

În acest an, la manifestare vor participa specialişti din centre universitare din ţară (Bucureşti, Iaşi, Suceava), precum şi ai unor instituţii de cercetare şi muzee (Institul de Arheologie Iaşi, muzeele din Botoşani, Neamţ, Vaslui, Sfântu Gheorghe, Brăila etc.). Vor fi prezenţi specialişti din cadrul Arhivelor Naţionale, precum şi cadre didactice din Bacău sau din ţară cu preocupări în domeniu.

Manifestarea are ca scop prezentarea unor aspecte privind arheologia şi istoria naţională, a unor personalităţi naţionale şi locale. Se doreşte aducerea în atenţie şi a preocupărilor în domeniul arhivisticii, genealogiei, etnografiei, muzeografiei etc. În acelaşi timp, unul dintre obiective este încurajarea dialogului între generaţii, fiind prezente atât personalităţi recunoscute în domeniu, cât şi tineri aflaţi la începutul carierei, ce vor face cunoscute publicului rezultatele cercetărilor ştiinţifice desfăşurate.

Simpozionul va debuta joi, 6 octombrie a.c., la ora 11,00, la sediul Complexului din str. 9 Mai, nr. 7, când va avea loc deschiderea lucrărilor, lansarea volumelor: Carpica (vol. XLV/2016), Sigiliile din colecţia Muzeului de Istorie Bacău (autor prof.dr. Anton Coşa), Monumente istorice băcăuane (vol. V, autor dr. Dimitrie-Ovidiu Boldur), Acta Bacoviensia (nr. XI/2016) şi Acta Carpatica (nr. II/ 2015). Cu acest prilej, va fi vernisată expoziţia Obiecte de podoabă – între simbol şi estetică prin care instituţia noastră îşi propune să prezinte publicului evoluţia în timp a acestor accesorii, prezentând şi piese care nu au mai fost expuse până acum.

După amiază, începând cu ora 15,30, se vor desfăşura lucrările pe secţiuni: Arheologie; Istorie; Personalităţi; Genealogie, muzeografie, etnografie (la sediul din str. 9 mai, nr. 7); Arhivistică (la sediul Arhivelor Naţionale Bacău) şi Viaţa spirituală în Moldova (la Decanatul Romano-Catolic). Lucrările pe secţiuni vor continua şi vineri, 7 octombrie, de la ora 09,00.

La realizarea simpozionului a colaborat şi Asociaţia Generală a Arhiştilor din România – Filiala Bacău.

Dr. Marius Alexandru Istina

Şef secţie Logistică, Relaţii Publice, Marketing Cultural, Editorial

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s