Timişoara: Timișoara anului 2016 aniversează 300 de ani de la eliberarea ei de sub stăpânirea otomană

afis Tm-1

Timişoara 1716. Începuturile unui oraş european

Timișoara anului 2016 aniversează 300 de ani de la eliberarea ei de sub stăpânirea otomană.

Importanţa istoriei oraşului nostru şi mai ales spiritul locuitorilor lui au determinat, firesc, ca acest moment istoric să fie marcat şi printr-o expoziție aniversară de anvergură, Timişoara 1716. Începuturile unui oraş european, la care sunt așteptați atât timișorenii cât și oaspeții care doresc să ne cunoască urbea și istoria ei.

Expoziția dedicată celor 300 de ani prezintă aspecte ale prezenței otomane în orașul de pe Bega, asediul cetății turcești de către armata habsburgică condusă de Eugeniu de Savoya, ne dezvăluie primele decenii ale administrației austriece, introducându-ne în atmosfera vieții spirituale multiconfesionale și culturale a Timișoarei acelor vremuri. Toate acestea formează împreună, ca un armonios tot unitar, imaginea de ansamblu a unui oraș aflat în plină ascensiune europeană. Dincolo de dificultățile inerente oricărui început, Timișoara își stabilește propria traiectorie prin istorie, caracterizată printr-o accentuată tendință identitară locală, rezultată din melange-ul multicolor al conștiințelor europene care o formează.

Măsurile adoptate de administrația austriacă au impus urbei o direcție de dezvoltare occidentală prin sistematizarea orașului, construirea fortificațiilor, refacerea tramei stradale şi transformarea râului Bega într-o cale navigabilă.

Istoria, arhitectura, dar mai ales structura populației Timișoarei au beneficiat de transformări majore. Austriecii au favorizat încă din primii ani formarea unei mixturi de naționalități, care şi-au pus amprenta asupra orașului printr-o notă culturală distinctă, un veritabil spirit de toleranță, multilingvism şi multiculturalitate. Astfel s-a format la Timișoara o comunitate multietnică alcătuită din români, sârbi, evrei, germani, maghiari, bulgari, italieni, cehi, spanioli ex toto orbe austriaca.

La organizarea acestei expoziții aniversare realizată de Muzeul Național al Banatului și Episcopia Romano-Catolică de Timișoara au contribuit: Consiliul Județean Timiș, Primăria Municipiului Timișoara, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara, Mitropolia Banatului, Serviciul Județean Timiș al Arhivelor Naționale ale României, Biblioteca Județeană Timiș Sorin Titel, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj, TVR Timișoara, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Asociația Generală a Șvabilor Bănățeni, Uniunea Sârbilor din România, Asociația de Ajutorare a Șvabilor Bănățeni și Comunitatea Evreilor din Timișoara. Expoziția a beneficiat și de consilierea de specialitate a d-nei dr. Rodica Vârtaciu, a d-lui arhitect Mihai Botescu și a d-lui Stevan Bugarski.

Expoziția poate fi admirată la sediul temporar al Muzeului Național al Banatului, în perioada 19 iulie – 20 septembrie, de marți până duminică, în intervalul orar 10.00 – 20.00, iar vernisajul va avea loc marți, 19 iulie, orele 19.00, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia.

Începând cu 12 octombrie și până în 10 decembrie a.c., expoziția va putea fi vizitată la Episcopia Romano-Catolică de Timișoara, str. Augustin Pacha, nr.4.

Vă așteptăm!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s