Constanța: expoziția “Aurul și argintul antic al României”, 22 iunie – 04 septembrie 2016

13422178_1070890269645859_5998229219460830832_o

În perioada 22 iunie – 04 septembrie Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța are onoarea să găzduiască expoziția Aurul și argintul antic al României. Organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României în colaborare cu 31 de muzee de profil din întreaga ţară, între care şi instituţia gazdă, expoziţia reuneşte peste 1000 de obiecte arheologice din metale preţioase, de o valoare istorică deosebită, descoperite de-a lungul ultimelor două secole pe teritoriul României.

O expoziţie dedicată pieselor antice din metale preţioase oferă ocazia de a admira obiecte în care valoarea intrinsecă a materialului se îmbină cu măiestria execuţiei, evidenţiind adesea şi o mare bogăţie simbolică. Respectând o logică cronologică, aurul şi argintul pot prilejui, în egală măsură, o incursiune istorică, oferind o perspectivă proprie asupra succesiunii de perioade şi evenimente care au marcat devenirea comunităților de pe teritoriul de astăzi al României. Acoperind o perioadă de peste 6000 de ani, putem spune că abordarea structurează, prin combinarea unei multitudini de informaţii şi detalii, o imagine construită din perspectiva duratei lungi. Devenim astfel martorii unui proces, continuu reinventat, prin care oamenii au învăţat să controleze strălucirea aurului şi a argintului, conferind metalului o mare diversitate de forme şi sensuri.

Relaţia dintre ipostazele metalului preţios şi universul material al diferitelor epoci şi perioade istorice este surprinsă, într-o anumită măsură, prin redarea în integralitate, pe panouri şi în interiorul catalogului, a contextelor din care au fost selectate doar piesele din aur şi argint. Ni se perindă astfel, prin faţa ochilor, o multitudine de forme și idei care transmit câte ceva din particularităţile fiecărei epoci. Toată această varietate oferă elemente care ar putea trezi curiozitatea unora dintre vizitatori şi care, eventual, le-ar putea îndruma primii paşi în aprofundarea unora dintre temele abordate.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la expoziția itinerantă cu unele dintre cele mai valoroase piese din patrimoniul său, printre care amintim o parte din tezaurul de obiecte ecclziastice de la Sucidava (com. Izvoarele, jud. Constanța) din sec. V-VI p.Chr., și podoabe de aur din două morminte din necopola romană a Tomisului (sec. II p.Chr.). Piesele, itinerate din anul 2013 la diverse muzee de profil din țară, revin pentru o perioadă de trei luni în sălile MINAC, după care își vor continua traseul și în alte orașe, alături de exponatele celor 31 de muzee și complexe muzeale implicate în acest proiect expozițional de amploare.

În cadrul aceluiași eveniment, circumscrise temei „ Aurul, argintul și diversitatea universului material”, au fost alese patru categorii de artefacte care pot ilustra în mod semnificativ particularitățile regionale și varietatea patrimoniului arheologic al Dobrogei. Prin intermediul podoabelor din materiale exotice – scoică (Dentalium și Spondylus) și marmură – datate în mileniul al V-lea a.Chr. (cultura Hamagia), al statuetelor din teracotă de tip Tanagra din perioada elenistică, al monedelor și al vaselor de sticlă din perioada romană, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța prezintă artefacte valoroase și sugestive din patrimoniul propriu și oferă o contextualizare mai amplă tezaurelor din metale prețioase augmentându-le astfel semnificațiile.

Expoziţia „Aurul şi Argintul Antic al României” va fi deschisă publicului începând cu 22 iunie 2016, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, zilnic, de luni până duminică, între orele 09.00 şi 20.00. Detalii despre eveniment și imagini relevante vor fi disponibile la adresa http://www.minac.ro.

Vernisajul expoziției va avea loc în data de 22 iunie ora 14.00 și va fi precedat, la ora 13.00 de o conferința de presă la care vor participa reprezentanții instituțiilor implicate în organizarea acestei manifestări, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Muzeul Național de Istorie a României din București.

MUZEUL DE ISTORIE NAŢIONALĂ ŞI ARHEOLOGIE CONSTANŢA
PIAŢA OVIDIU NR. 12
CONSTANŢA
COD POŞTAL 900745
0.P. 13 CONSTANŢA
c.p. 13-19
Site: www.minac.ro
E-mail: minaconstanta@gmail.com
Facebook: https://www.facebook.com/minaconstanta
Contact: Secretariat
fax:  0241/618763,
Tel. 0241/614562,
RDS 0341408739

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s