Cluj-Napoca: expoziția Zestre bănățeană. Costume tradiționale, podoabe și fotografii vechi din Banat

zestrea banateana FIN

ZESTRE BĂNĂȚEANĂ.

COLECȚIA ETNOGRAFICĂ MARIUS MATEI LA MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI

12-26 MAI 2016

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită să luați parte joi, 12 mai 2016, de la ora 12, la vernisajul expoziției Zestre bănățeană. Costume tradiționale, podoabe și fotografii vechi din Banat.

Expoziția, organizată de Muzeul Etnografic al Transilvaniei în parteneriat cu Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, cuprinde costume tradiționale, podoabe și fotografii vechi din Banat și aparține colecției etnografice Marius Matei. Piesele și fotografiile datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în prima jumătate a secolului al XX-lea.

Colecția etnografică Marius Matei ajunge, începând cu data de 12 mai a.c., la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Vor putea fi admirate, timp de două săptămâni, piese de port tradițional românesc din Girocul Timișoarei, adunate cu răbdare, timp de 13 ani, de către pasionatul colecționar bănățean. Colecția completă cuprinde mai bine de o mie de piese vestimentare ale costumului popular tradițional bănățean, la care se adaugă neprețuite obiecte de podoabă din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, mici piese de mobilier şi câteva obiecte de ceramică. Colecția îşi are originea în piesele de port moștenite de Marius Matei de la bunicii săi, la care s-au adăugat, de-a lungul anilor, noi şi noi piese de port tradițional găsite prin locuințele sătenilor din jurul Timișoarei. Pe lângă acestea, tânărul colecționar a adunat şi un impresionant număr de fotografii vechi, mărturii ale modului corect de purtare a costumelor populare tradiționale bănățene.

Vă invităm așadar să admirați piesele de port din colecția personală a muzeografului Marius Matei şi să apreciați autenticitatea portului bănățean al secolelor XIX şi XX în expoziția temporară intitulată ,,Zestre bănățeană’’, care va fi prezentată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei!

Expoziția va fi deschisă între 12-26 mai 2016, de miercuri până duminică, între orele 10-18, la sediul central al Muzeului Etnografic al Transilvaniei (str. Memorandumului nr. 21).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s