București: Muzeul Național de Istorie a României la ceas aniversar

1972_Inaugurarea Muzeului de Istorie a RSR_1

Muzeul Național de Istorie a României la ceas aniversar

Duminică, 8 mai 2016, se împlinesc 44 de ani de la inaugurarea Muzeului Național de Istorie a României. Cu această ocazie aniversară, accesul publicului în expozițiile muzeului va fi gratuit. De altfel, evenimentul cultural european „Noaptea Muzeelor” care va avea loc în data de 21 mai va sta sub semnul acestei celebrări, fiind intitulat „MNIR 44”.
Muzeul Naţional de Istorie a României, înființat în 1970 și inaugurat în anul 1972, este una dintre instituţiile reprezentative ale culturii româneşti. Muzeul este adăpostit într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poştelor, construită între anii 1894–1899, pe baza planurilor arhitectului Alexandru Săvulescu.
În prezent, muzeul deţine un bogat patrimoniu, ce include peste 750.000 piese, printre care se numără obiecte remarcabile, reunind cele mai importante descoperiri arheologice și documente istorice ale României, multe dintre ele fiind unicate în lume. Colecțiile muzeului acoperă o paletă largă de domenii și o perioadă mare de timp începând din preistorie până în contemporaneitate.
În septembrie 2002 expoziţia permanentă a Muzeului Naţional de Istorie a României a fost împachetată, obiectele luând drumul depozitelor. Reabilitarea structurii de rezistenţă a început în iarna aceluiaşi an, lucrările fiind executate până în septembrie 2005 în proporţie de aproximativ 50%.
După o perioadă de zece ani în care lucrările de consolidare și restaurare au stagnat, la 14 ianuarie 2015, în prezența Președintelui României, Domnul Klaus Iohannis, a avut loc evenimentul  “MNIR – Un Nou Început”, ce a marcat reluarea finanţării Proiectului de consolidare şi restaurare a clădirii şi reamenajare a Expoziţiei Permanente.
La 1 februarie 2016 s-a anunțat printr-o conferință de presă lansarea Concursului Internațional de Soluții de Arhitectură, sub egida Uniunii Internaționale a Arhitecților.
Amplul proiect de consolidare, restaurare și reamenajare a spațiului muzeal – „Noul MNIR” – ce se va derula în perioada 2017 – 2021, are ca scop reafirmarea instituției ca un mare muzeu contemporan de istorie, de rang internațional, prin revalorizarea clădirii și a relațiilor muzeului cu societatea, crescând calitatea expunerii colecțiilor și a serviciilor culturale oferite publicului.
În prezent, Muzeul Naţional de Istorie a României prezintă publicului trei mari expoziţii permanente – Tezaur Istoric, Lapidarium, Copia Columnei lui Traian – şi expoziţii temporare în Holul Central.

Secţia Relaţii Publice [Public Relations Department]

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI [THE NATIONAL HISTORY MUSEUM OF ROMANIA]
Calea Victoriei nr. 12, cod 030026, sector 3, Bucureşti, ROMÂNIA
[12 Calea Victoriei street, postal code 030026, district 3, Bucharest ROMANIA]
Tel. [Phone] + 40 21 – 315.82.07 / int. 1008, 1015

E-mail: pr.mnir@gmail.com, https://www.facebook.com/MNIRpage, http://twitter.com/MNIR_

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s