Goleşti: atelierul de creaţie mărţişoare cu tema: Mărţişorul satului, mărţişorul oraşului

Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti, instituţie finanţată de Consiliul Judeţean Argeş, organizează în perioada 25–26 februarie 2016, în Sala de Conferințe, ediția a IV-a a atelierului de creaţie mărţişoare cu tema: Mărţişorul satului, mărţişorul oraşului. Daruri pentru ziua mamei

Unele legende consemnează că firul Mărţişorului, o funie de 365 sau 366 de zile, a fost tors de Baba Dochia în timp ce ducea oile la munte. Asemenea Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul primăverii la naşterea anului agrar.

Acţiunea se înscrie în categoria manifestărilor culturale consacrate tradiţiilor româneşti, instituţia noastră fiind gazda şi sursa de documentare a micilor creatori de mărţişoare. Pentru confecţionarea mărţişoarelor, se vor folosi doar produse naturale (boabe de porumb, fasole, grâu, flori presate ş.a.) şi materiale textile ecologice (câlţi, lână, pânză de in).

La ediţia din acest an a atelierului, coordonat de restauratoarea Malvine Mocenco, vor participa 160 de elevi şi cadre didactice de la școli și grădinițe din județul Argeș.

Cele mai ingenioase mărţişoare vor fi premiate şi, ulterior, etalate într-o expoziţie temporară care va putea fi vizitată până la 15 martie a.c.

Vă aşteptăm !

Director general,

Dr. Filofteia Pally

Să aveți o zi frumoasă !

Biroul de presă al Muzeului Golești

www.muzeulgolesti.ro

facebook.com/Muzeul Golesti

facebook.com/Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s