București: Din atelierul lui Nicolae Tonitza – Desene şi acuarele

Din atelierul lui Nicolae Tonitza

Desene şi acuarele

afis expo ''Din atelierul lui Nicolae Tonitza''

 

Durata: 9 decembrie 2015 – 24 aprilie 2016

Locul: Muzeul Naţional de Artă al României, Galeria de Artă Românească Modernă

Program de vizitare: miercuri – duminică, 10.00 – 18.00

Gratuit: prima miercuri din fiecare lună

Tarif: 10 lei (preţ inclus în biletul de vizitare al Galeriei Naţionale)

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită să intraţi în atmosfera Din atelierul lui Nicolae Tonitza, printr-o nouă expoziţie deschisă în sala dedicată artelor grafice din Galeria de Artă Românească Modernă în perioada 2 decembrie 2015 – 24 aprilie 2016. Curatorul expoziţiei este Dana Crişan, specialist în cadrul Secţiei de Arte Grafice a MNAR.

Selecţia cuprinde treizeci şi opt de lucrări reprezentative pentru cele aproape patru decenii în care Nicolae Tonitza (1886-1940) nu a încetat să picteze şi, mai ales, să deseneze. Schiţele şi studiile pe care le-a realizat constituie atât un jurnal de artist, cât şi o retrospectivă a epocii din care a făcut parte acesta. Expoziţia punctează cele mai importante etape de creaţie ale acestui artist, de la interpretările după marii maeştrii pe care i-a descoperit în 1910 la Paris la desenele create în 1938 la ultimul atelier din Balcic.

Tinereţea lui Nicolae Tonitza a fost puternic marcată de Primul Război Mondial, fiind trimis pe front şi luat prizonier în lagărul Kirjali din Bulgaria. O artă a realităţii fără mască, mărturii ale acestei perioade sumbre, sunt desenele devenite ilustraţii de presă, gen pe care l-a practicat constant până la mijlocul anilor 1920.

Deşi atelierele lui Nicolae Tonitza au fost întotdeauna improvizate şi efemere (cerdacul din Vălenii de Munte, umbrarul cafenelei din Mangalia, casa lui Tefik la Balcic), acestea au apărut adesea în desen şi pictură. Expoziţia propune un traseu cronologic al bogatei creaţii a artistului pe baza unor schiţe şi studii de atelier (variante compoziţionale, unele transpuse în pictură, iar altele abandonate).

În anul 2014 Muzeul Naţional de Artă al României a publicat „Repertoriul graficii româneşti din secolul al XX-lea“, volumul X, în care se regăseşte întregul fond de desene şi acuarele realizate de Nicolae Tonitza din patrimoniul muzeului, dintre care multe provin din colecţia artistului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s