Galaţi: evocarea cu tema Arc peste timp: Unirea Principatelor Române

image description

Muzeul de Istorie Galaţi vă invită marţi, 22 ianuarie 2013, ora 13 00să luaţi parte la evocarea cu tema Arc peste timp: Unirea Principatelor Române .

În cadrul evenimentului vor fi susţinute expunerile ştiinţifice: Unirea Principatelor Române între Orient şi Occident (muzeograf Elena-Ingrid Bahamat) şi Personalităţile Unirii din 1859 (muzeograf Maria Magdalena Tuluş).

La acţiune participă profesori şi elevi de la Liceul Teoretic „Sfânta Maria” şi de la Şcoala Gimnazială Nr. 16 din Galaţi.

Manifestarea culturală va avea loc la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, str. Al. I. Cuza, nr. 80, Galaţi.

Biroul Relaţii publice
Gheorghe Nicoleta

Muzeul de Istorie Galaţi

Str. Domneasca, nr. 25, Galaţi

Telefon: (40)236/414228

E-mail: muzeuistoriegalati@yahoo.com, muzeografi.migl@gmail.com

Site: http://migl.ro/ ; http://www.facebook.com/muzeuldeistorie.galati

Iași: Ambasadorii Unirii acasă la Kogălniceanu

Ambasadorii Unirii acasă la Kogălniceanu

Complexul Muzeal Național “Moldova” Iași în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Școala Generală “Bogdan Petriceicu Hașdeu” Iași organizează manifestarea cultural-educativă intitulată “Ambasadorii Unirii acasă la Kogălniceanu ”.

Evenimentul va avea loc în data de 24 ianuarie 2013 cu începere de la ora 16.00 la Muzeul Memorial “Mihail Kogălniceanu” Iași.

Vă așteptăm să celebrăm împreună viaţa şi activitatea Ambasadorilor Unirii.

Director General, Dr. Lăcrămioara Stratulat

Şef Birou relaţii publice, Dr. Coralia Costaş

 

Cu stima,

Gabriela Lazar

Relatii Publice

Complexul Muzeal National Moldova Iasi

Timişoara: vernisajul expoziţiei retrospective "IOVAN – 65"

Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Timişoara şi Galeria de Artă „Helios” din Timişoara vă invită drag în data de 24 ianuarie 2013, orele 17 la vernisajul expoziţiei retrospective „IOVAN – 65″. Distinsul, cunoscutul şi apreciatul critic şi istoric de artă prof. univ. dr. Ioan Iovan, vicepreşedinte al Filialei din Timişoara a UAP,  va expune cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 65 de ani  tipărituri şi printuri pe simezele şi în vitrinele Galeriei „Helios” din Timişoara (P-ţa Victoriei nr. 6)
Expoziţia va rămâne deschisă până în data de 6 februarie 2]13, şi se va putea vizita zilnic între orele 9-17.
Vă aşteptăm să ne onoraţi cu prezenţa la acest eveniment artistic jubiliar.
Consiliul de administraţie al Filialei din Timişoara a UAP.