Memorialul Ipoteşti: Zilele Eminescu, ianuarie 2009

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” organizează în data de 15.01.2009 a XLII –a  ediţie a Zilelor Eminescu.
Programul manifestărilor va începe la ora 10.00 cu o slujbă religioasă oficiată la Biserica satului Ipoteşti.
La ora 10.30 în Amfiteatrul „Laurenţiu Ulici” din cadrul Bibliotecii Naţionale de Poezie  manifestările dedicate Zilelor Eminescu vor continua cu trei lansări de carte:
–    traduceri eminesciene realizate de Nicolas Blithikiotis ( Franţa)
–    Rodica Marian  şi Felicia Şerban – Dicţionarul Luceafărului eminescian (ediţie definitivă), Editura Fundaţia Culturală Ideea Europeană, 2007. Prezintă Pompiliu Crăciunescu, conf. univ. dr. la Universitatea de Vest Timişoara.
–    Nichita Danilov – Locomotiva Noimann (volum de proză), Editura Polirom, Iaşi, 2008. Prezintă poetul Lucian Alecsa.
La ora 11.30 în acelaşi Amfiteatru se va putea viziona filmul documentar Eminescu, Veronica, Creangă ( 1915), film realizat de Octav Minar (compania Pathe, Bucureşti, fotograf Svoboda). Prezentarea va fi făcută de dr. Valentin Coşereanu, director al Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu.
La ora 12.00  actriţa Cătălina Mustaţă va susţine un minirecital din creaţia eminesciană
Participanţii la manifestări vor putea urmări la ora 12.30 un recital  Maria Răducanu     (voce), Rodica Gondiu (esraj) şi Laurenţiu Gondiu (chitară)
La ora 13.30 invitaţii prezenţi la manifestări vor urmări un program folcloric susţinut de Ansamblul Poieniţa, ansamblu din care fac parte copii ai Şcolii Poiana Voronei, sub îndrumarea institutorului Sergiu Dascălu.
Programul manifestărilor dedicate Zilelor Eminescu – ianuarie 2009 se va încheia cu vizitarea expoziţiei etnografice Vremea colindelor , expoziţie realizată de Memorialul Ipoteşti în colaborare cu Muzeul Judeţean Botoşani – secţia etnografie şi prezentată de muzeograf Steliana Băltuţă.

Partenerii media ai acestei manifestări sunt: Jurnalul de Botoşani, Evenimentul de Botoşani, Actualitatea Botoşăneană, TeleM Botoşani.

Pentru relaţii suplimentare vă rugăm să sunaţi la 0231/517602. Responsabili proiect cultural: Oneaga Constantin. Mihaela Aniţului, Florescu Ana .

Întocmit,  Zăhărescu  Gianina, Muzeograf relaţii publice

Anunțuri

2 gânduri despre „Memorialul Ipoteşti: Zilele Eminescu, ianuarie 2009

  1. Felicitari pentru initiativa si blog!

    EMINESCU SECRETUL POLITIC

    ECONOMISTUL MIHAI EMINESCU

    Aceste carti sint publicate cu CopyLIBER (au copierea, traducerea, difuzarea neingradite si gratuite).

    Daca aveti html-ul dezactivat: cu PASTE asezati link-ul in browser si, apoi, apasati ENTER.

    Apreciază

  2. Pingback: varia | Dialog cu Mine Insumi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s